18.2 C
Sibiu
joi, aprilie 17, 2025

Echipă nouă de conducere la USR Dumbrăveni

Cele mai citite

Noua echipă USR din Dumbrăveni și-a ales biroul de conducere format din președintele Ovidiu Stafie și vicepreședinții Vlad Ursache și Ludovic Raduly. De asemenea, au fost aleși trei membri în Comisia de Arbitraj și un cenzor.
 
„Am ales USR pentru valorile pe care le promovează, pentru principiile pe care se întemeiază și, nu în ultimul rând, pentru persoanele pe care le promovează, persoane care pot aduce o reală schimbare, atât de necesară. Consider că acum, la vârsta de 40 de ani, și cu experiența acumulată pot aduce un plus de valoare în comunitatea noastră”, a declarat președintele USR Dumbrăveni Ovidiu Stafie.
Antreprenorul Ovidiu Stafie are 40 de ani și este recunoscut de comunitatea locală, și nu numai, ca un specialist în industria auto. Cu o experiența de peste 15 ani în domeniul ingineriei și al antreprenoriatului și cu o convingere fermă că poate aduce o schimbare în bine în comunitate, a decis că este timpul implicării active în politică.
Echipa USR din Dumbrăveni s-a implicat deja în campania pentru europarlamentare și acest lucru s-a reflectat în rezultatul Alianței 2020 USR PLUS, adică 452 de voturi (16,28%) și a fost pe locul 2. Comparativ cu rezultatul din 2016, când USR a obținut 109 voturi, este un rezultat foarte bun.

Publicitate
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Copil de 11 ani aflat pe o bicicletă lovit de un autoturism

Un copil de 11 ani aflat pe o bicicletă a fost rănit, miercuri seara, într-un accident rutier produs în...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect