-1.8 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Ansamblul ”Five Star Brass” al US AIR Force cântă la Sibiu

Cele mai citite

Ediția a 16-a a proiectului ”Concerte Estivale. Zilele Muzicale Româno-Americane” debutează duminică, 23 iunie 2019, la Biblioteca ASTRA, cu un concert intitulat ”Vivaldi-Anotimpurile”. La eveniment va participa Orchestra de cameră a Filarmonicii de Stat Sibiu “Camerata Cibinensis” și Ansamblul ”Five Star Brass” al US Air Force Academy Europe Band. Concertul este realizat cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Sibiu. Acţiune cofinanţată de Primăria Municipiului Sibiu prin Agenda Culturală.
 
Ansamblul de alamă ”Five Star Brass” al US Air Force Academy Europe Band și Orchestra de cameră a Filarmonicii de Stat Sibiu “Camerata Cibinensis” vor fi conduse de la pupitrul dirijoral de Scott Speck (SUA), iar soliști vor fi Daniel Szasz (SUA) – vioară, Justin Stamps (SUA) și Alexandru Szasz (SUA) – trompetă. Programul concertului va curinde ”Anotimpurile pentru vioară și orchestra” de Antonio Vivaldi completat de compoziții muzicale semnate de Johann Friedrich Fasch, Petronio Franceschini, Giovanni Gabrieli, etc.
The Five Star Brass este un grup de muzicieni profesioniști. Band-ul își propune să ofere programe profesionale și versatile pentru publicul larg prin împărtășirea muzicii Americii cu comunități din cele 104 de țări din Europa și America.
Performanțele lor îi reunesc pe oameni prin depășirea limbajului și a barierelor culturale aducând publicului muzică ceremonială, programe educaționale, spectacole de divertisment. Acești muzicieni servesc cu mandrie țara ca ambasadori muzicali, reprezentând nu numai Statele Unite ale Americii, dar și calificarea și profesionalismul forțelor aeriene.
Născut în Boston, Scott Speck a absolvit Universitatea Yale cu summa cum laude. Aici a fondat şi dirijat Berkley Chamber Orchestra. A primit diploma de masterat la University of Southern California. În Berlin a fondat ansamblul Concerto Grosso Berlin, o orchestră dedicată interpretării lucrărilor muzicale baroce şi clasice într-o manieră stilistică apropiată de origini.
A fost dirijorul orchestrei San Francisco Ballet, între anii 1998-2000, consultant muzical şi dirijor al orchestrei Honolulu Symphony şi dirijor asociat al operei din Los Angeles. În urma ultimelor turnee în Asia a fost numit dirijor invitat principal al orchestrei China Film Philharmonic din Beijing.
Prin ultimele sale concerte din Londra, Paris, Moscova, Beijing, San Francisco şi Washington, Scott Speck a câştigat o faimă internaţională de dirijor pasional şi inteligent. A dirijat la Royal Opera House din Londra, la Opera din Paris, la Centrul Kennedy din Washington şi la War Memorial Opera House din San Francisco.
Concertele sale cu Moscow RTV Symphony Orchestra în sala Ceaikovski au fost aclamate de public şi presă, iar concertele recente avându-i ca solişti pe Yo-Yo Ma şi Itzhak Perlman au atras şi mai mult atenţia asupra activităţii sale dirijorale.
Concert-maestru al Orchestrei simfonice din Alabama, Daniel Szasz s-a născut la Sibiu, a absolvit Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, specializându-se la Academia Internaţională de Muzică „Menuhin” din Gstaad (Elveţia) şi, ulterior, în SUA. Printre premiile pe care le-a câştigat în cariera sa se numără Premiul Publicului la Concursul internaţional „Vittorio Gui” din Florenţa (Italia).
Biletele pentru acest eveniment pot fi achiziţionate de la Casa de bilete a Filarmonicii de Stat Sibiu (Sala Thalia, Str. Cetăţii nr.3-5), între orele 10-12 și 13-16. Prețul unui bilet este de 20 de lei. Se acordă o reducere de 50% pentru elevi, studenți și pensionari.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect