-1.8 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

FOTO – Strada Cibin din Mediaș își „schimbă fața” până la sfârșitul anului

Cele mai citite

Strada Cibin din municipiul Mediaș își va schimba fața până la sfârșitul acestui an. În urmă cu doi ani, municipalitatea locală și-a propus să reabiliteze strada și zonele pietonale, să reamenajeze spațiile verzi și să amenajeze mai multe locuri de parcare pe strada Cibin.
Până în acest moment a fost realizată rețeaua de canalizare pluvială, lucrarea finalizată în toamna anului trecut, iar de câteva zile s-a trecut la refacerea rețelelor de trotuare din zonă. Urmează apoi amenajarea locurilor de parcare și asfaltarea completă a străzii, întreaga investiție urmând să fie finalizată până la sfârșitul acestui an.
„În urmă cu aproximativ doi ani de zile, atunci când am avut întâlniri cu medieșenii care locuiesc pe strada Cibin, am stabilit investițiile pe care urmează să le derulăm în zonă. Am propus atunci ca întreaga zonă să fie modernizată în trei etape.
Prin modernizare mă refer la înlocuirea rețelelor de canalizare pluvială, la refacerea sistemului rutier, amenajarea de parcări și nu în ultimul rând refacerea tuturor trotuarelor. În acest moment ne aflăm în etapa a treia și apreciez că până la sfârșitul acestui an strada Cibin va fi reabilitată complet”, a spus Gheorghe Roman, primarul Mediașului.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect