Sibiul devine capitala Powerliftingului european, în perioada 3 – 7 iulie, timp în care Sala Transilvania va găzdui cei mai buni sportivi din Europa la sportul cu greutăți. Clubul Sportiv Activ, sub egida Federaţiei Europene şi a Federaţiei Române de Powerlifting, organizează în premieră în România, la Sibiu, Campionatul European de Powerlifting, la categoriile de vârstă Masters. Nu mai puțin de 150 de sportivi veterani din peste 20 de țări promit să facă spectacol în cea mai mare sală din Sibiu.
Spectacol cu greutăți timp de 5 zile! Cei mai buni sportivi europeni vin la Sibiu să își demonstreze forța, în Sala Transilvania, la Campionatul European de Powerlifting, prima competiție internațională de Powerlifting găzduită de țara noastră.
Concurenți de la 40 la peste 70 de ani
Competiţia de Powerlifting constă în 3 probe: genuflexiuni, împinsul din culcat și îndreptări. Fiecare concurent are dreptul la 3 încercări la fiecare probă, iar cele mai bune încercări valide sunt punctate într-un total, clasamentul urmând să se stabilească pe categorii de sex, vârstă şi greutate. La Campionatul de la Sibiu vor participa peste 150 de sportivi din 22 de țări europene, înscriși la categoriile de Masters 1, 2, 3 și 4, feminin și masculin. La categoria Master1 vor participa sportivi cu vârsta cuprinsă între 40 şi 49 de ani, la Master 2 cu vârsta între 50 şi 59 de ani, la Master 3 între 60 şi 69 de ani, iar la Masculin va mai exista și categoria Master 4, la care s-au înscris sportivi de peste 70 de ani.
Numeroși sportivi români își măsoară forțele, în Sala Transilvania
Din cei peste 150 de concurenți, 44 sunt sportive, iar 6 dintre ele au peste 60 de ani. Printre acestea se află și Lucica Olah, participantă din Râmnicu Vâlcea care este Campioană Mondială de Powerlifting şi va încerca să ridice 125kg. la genuflexiuni şi 130kg la îndreptări. Printre sportivii români înscriși în competiție se află și Sorin Cazacu, Campion Mondial, dar și Daniel Bălăiţă, deţinătorul recordului naţional la proba de împins din culcat.
„În ultimii ani, CS Activ prin sportivii săi, a fost prezent în powerliftingul de performanță, atât la nivel național, cât și în competițiile Europene. Acum trecem la o treaptă superioară prin organizarea Campionatului European de Powerlifting Masters, prima competitie oficială de powerlifting de nivel European, ne putem mândri că am adus performanța Europeană la noi acasă, în Sibiu, la Sala Transilvania, și așteptăm sibienii să vină să-i încurajeze pe sportivi. Sibiul are condiţiile şi infrastructura necesare unor competiţii de anvergura Europeană şi Mondială, în special prin Sala Transilvania”, a declarat Marius Raica, Preşedinte Club Sportiv Activ, multiplu vicecampion European de Powerlifting, arbitru internaţional de Powerlifting.
Powerliftingul este considerat ca fiind cel mai reprezentativ sport de fortă, fiind practicat de femei și bărbați din peste 150 de țări din întreaga lume. Acest sport este cel mai reprezentativ în ceea ce privește manifestarea forței musculare în competiții sportive, implicând forţa brută a sportivului, capacitatea sa de a ridica greutăţi chiar peste limitele pe care credea că le are. În ultima perioadă, s-au intensificat acţiunile ce tind spre recunoaşterea de către Comitetul Olimpic Internaţional a Powerliftingului ca joc olimpic.