-2.8 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

FC Hermannstadt vizează prima victorie din acest sezon

Cele mai citite

Antrenorul Costel Enache a declarat într-o conferință de presă susținută cu puțin timp în urmă la stadionul Municipal că își dorește să obțină prima victorie cu FC Hermannstadt și într-un meci oficial, tocmai în derby-ul județului Sibiu cu Gaz Metan Mediaș. Jocul dintre cele două rivale va avea loc la Târgu Mureș, locație unde alb-roșii vor juca partidele de pe teren propriu până în momentul în care situația de la Sibiu cu gazonul și nu numai se va schimba față de această perioadă unde nu se întâmplă absolut nimic. ”Sper să ne întoarcem victorioși pentru că abia aștept să vă văd zâmbetele pe față și nu numai vouă, ci și jucătorilor. Gazul, are ca și noi o schimbare mare în cadrul lotului cu foarte mulți jucători noi veniți. Avantajul mare al lor este că au avut mult mai mult timp la dispoziție pentru a pregăti acest început de campionat. Noi ne-am adunat mai târziu, iar o parte din jucătorii noștri au venit pe rând. Este foarte greu să uniformizăm un proces de gândire și o idee de joc, dar mă bazez pe forța grupului, pe motivația jucătorilor și pe dorința lor de a face lucrurile cât mai bine”, a spus tehnicianul lui FCH.
”Suntem într-o delegație pentru o perioadă și trebuie să facem din Târgu Mureș o a doua casă”
Meciul dintre sibieni și medieșeni va începe la ora 18,00 și va fi transmis în direct pe Digi Sport 1. Enache a mai spus că jucătorii săi nu trebuie să găsească o scuză din faptul că vor evolua tot în deplasare și în meciurile de acasă. ”Pentru mine Sibiul este o a doua casă și mă simt extraordinar de bine aici. Casa mea este la Piatra Neamț, dar mă simt foarte bine la Sibiu. Suntem într-o delegație pentru o perioadă și trebuie să facem din Târgu Mureș o a doua casă. Un loc în care să ne simțim bine, un loc în care să fim eficienți. Nu avem altă variantă, nu trebuie să cautăm o scuză dintr-asta, o să trebuiască să jucăm, iar singura pierdere trebuie să fie publicul, atâta tot”, a mai declarat Costel Enache.
Alexandru Mățel spune că echipa are nevoie de timp pentru a se omogeniza, în special pe linia de fund unde echipa sa a suferit mult în partida cu FCSB, adversarii marcând de patru ori. ”Este adevărat, ofensiv ne-am descurcat mult mai bine (n.r. cu FCSB), am reușit să marcăm goluri. Defensiv mai avem nevoie de pus la punct anumite chestii. Avem nevoie de puțin timp, suntem mulți jucători noi pe linia de fund și avem nevoie de omogenitate”.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

FOTO: Ce mașini vor avea polițiștii din România pentru intervenții. Primele imagini au apărut deja

Cel mai nou model Dacia va fi folosit de polițiștii din România, câteva imagini cu un asemenea transport de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect