7.4 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Drept la replica pentru scrisoarea celor patru studenți

Cele mai citite

Profesorul univ. dr. ing. Lucian Vințan a reacționat și el la conținutul scrisorii a patru studenți în care o parte dintre profesorii de la Facultatea de Inginerie sunt acuzați de discriminare. Acesta a cerut un drept la replică.  Profesorul universitar spune că toate acuzațiile din scrisoare sunt miciuni, calomnii și injurii, fără nicio acoperire în realitate și își prezintă întreaga activitate, în decursul căreia nu a mai avut de aface cu o astfel de situație.
AICI puteți citi scrisoarea celor patru studenți.
Totodată, la acuzele din scrisoare au reacționat și reprezentanții Universității „Lucian Blaga” din Sibiu. La rândul lor, aceștia spun că studenții au fost tratați la fel ca ceilalți și că evaluarea lor în examene a fost una corectă, conformă cu nivelul lor de pregătire.
AICI puteți citi răspunsul celor de la ULBS.
În cele ce urmează puteți citi, în întregime, dreptul la replică al prof. univ. dr. ing Lucian Vințan.
„Subsemnatul prof. univ. dr. ing. Lucian Vințan, vă informez că am aflat, cu mâhnire și stupefacție, de “Scrisoarea despre discriminarea studenților din cadrul Universității Lucian Blaga din Sibiu”, semnată de Avrămoiu Lucian, Pană Sebastian, Ispas Andreea și Ciurea Mihaela.
Vă precizez, cu toată responsabilitatea că, în ceea ce mă privește, toate afirmațiile din această scrisoare reprezintă exclusiv minciuni, calomnii și insulte, informații false, fără nicio acoperire în realitate, fără nicio dovadă. Nu am făcut nicio discriminare în toată activitatea mea. (Colegii de an de studiu ai celor 4 semnatari, foști studenți la ora actuală, pot confirma afirmațiile mele anterioare.) În consecință, consider că scrisoare menționată încearcă să îmi afecteze prestigiul profesional și comportamentul integru, dovedite concret pe parcursul întregii mele vieți.
De altfel, imaginea mea, mediatizată suficient în presa sibiană, națională și internațională, a fost întotdeauna pozitivă, în acord cu realizările mele profesionale. Este prima dată când, prin intermediul publicației Dvs., se aduce atingere gravă demnității mele, prin publicarea unor insulte și calomnii nedovedite și, vă asigur, nedovedibile vreodată.
Probabil că aceste acuzații mincinoase au rezultat din faptul că, la data de 27.06.a.c., am avut un examen, în calitate de cadru didactic titular al disciplinei intitulate „Simularea si optimizarea sistemelor de calcul”. Studentele Ispas Andreea și Ciurea Mihaela, semnatare ale scrisorii citate și participante la acest examen (restanță pentru ele), au elaborat lucrări scrise fără absolut nicio legătură cu cerințele examenului (le pot pune la dispoziția oricui dorește). În consecință, acestea nu au promovat respectivul examen restanță (îmi amintesc că o altă studentă, aflată în aceeași situație cu ele la data respectivă, a promovat examenul restant, în urma unei lucrări scrise prin care a dovedit că a depus eforturi de învățare și înțelegere și că deține cunoștințe suficiente în domeniul vizat. Deci… se poate!).
Referitor la foștii studenți Avrămoiu și Pană, semnatari ai scrisorii, îmi amintesc că aceștia au promovat examenul la disciplina anterior menționată cu notele minime (5), în sesiunea februarie 2018, consecință a cunoștințelor precare în domeniu. Evident că la acest examen, ca de altfel la toate examenele aferente disciplinelor al căror titular am fost sau sunt în prezent, au existat și studenți care au obținut note maxime, de 10, dovedind o pregătire foarte bună în domeniul respectiv. Publicația Dvs. nu a fost interesată însă de opiniile altor studenți.
Revenind la scrisoarea în cauză… ce poți răspunde unui text lipsit de bună-credință, de coerență logică, de rigoare, de disciplină intelectuală? Cum te poți apăra de “lăturile” unor persoane incompetente în a-mi judeca activitatea, care își permit să mă calomnieze grav – a se vedea, spre exemplu, afirmația falsă “probabil și cartea la rândul ei tradusă pe Google”? Un posibil răspuns la această infamie, indirect dar util, se poate găsi în lista mea de lucrări, publicată online la adresa http://webspace.ulbsibiu.ro/lucian.vintan/html/Lista.doc. Citez cu amărăciune, doar câteva dintre multiplele violări ale limbii române, demne de râsu’-plânsu’, venite din partea unor absolvenți de studii de licență agramați: „vă scriu în numele meu și al colegiilor”, “metodele de predare sunt de o calitate atât de inferioară”, „oameni integrii”, „ce l-ar nemulțumii pe acesta” etc., etc.
Având în vedere considerațiile succinct expuse anterior, referitoare la nivelul de educație al semnatarilor, legat de sfatul pe care mi-l dă domnul Avrămoiu în scrisoare, anume că “pe viitor să nu mai faceți studenții să se simtă ca ultimii oameni”, sunt convins că această senzație de adâncă simțire interioară, psihanalizabilă de altfel în „paradigma” “simț enorm și văz monstruos”, nu mi se datorează.
Cum pot eu răspunde la o enormitate precum că nu aș fi fost obiectiv în corectarea lucrărilor de examen, când, până acum, în 28 de ani de carieră universitară, nu am avut niciun reproș în acest sens? Nici măcar de la foștii studenți Avrămoiu și Pană, notați cu 5 la examenul din februarie 2018, susținut la disciplina pe care am predat-o. Ce pot eu răspunde la acuzația, imposibil de dovedit, pentru simplul motiv că este falsă, că aș fi transmis Secretariatului facultății că nu doresc să mai susțin examenul de restanță? (Evident că nu am făcut așa ceva. Activitățile de examinare se planifică în conformitate cu regulamentele aflate în vigoare.)
În particular, vă aduc la cunoștință faptul lesne verificabil că, la toate evaluările instituționale făcute de studenții noștri cadrelor didactice, de-a lungul anilor, am obținut numai medii foarte bune. Mai mult, am primit, la propunerea studenților din cadrul universității în care activez (Universitatea “L. Blaga” din Sibiu), Premiul “Profesor Bologna”, acordat de “Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România” (ANOSR), profesorilor universitari care au contribuit în mod esențial, în opinia studenților, la progresul învățământului superior românesc și la alinierea acestuia la standardele academice ale Uniunii Europene (V. textul Diplomei la http://webspace.ulbsibiu.ro/lucian.vintan/html/PBL.jpg). Mai mult, sunt cadrul didactic solicitat cel mai des de generațiile de absolvenții ai specializărilor de “Calculatoare și tehnologia informației” respectiv „Ingineria sistemelor multimedia” să susțin, în mod public, cursul festiv de absolvire.
În aceste condiții, oare este credibilă afirmația din scrisoare, anume: “calitatea cursurilor fiind deplorabilă”? Cum se corelează această afirmație cu opiniile pozitive, deseori entuziaste, ale studenților înregistrate, arhivate, de mai bine de zece ani? Am la dispoziție zeci de dovezi scrise în acest sens (sic!), pe care le pot pune la dispoziția oricui. Dar cu argumentele pe care le voi prezenta în continuare?
Vă mărturisesc că este prima dată în cariera mea universitară când mi se aduc asemenea acuzații. Sunt un cadru didactic apreciat de studenți, de comunitatea științifică națională și internațională, care și-a dedicat practic întreaga viață activităților didactice și științifice – v. detalii la adresa http://webspace.ulbsibiu.ro/lucian.vintan/html/. Vă prezint în continuare, doar câteva justificări în acest sens, ilustrate de câteva dintre realizările mele profesionale:
· Ales MEMBRU TITULAR al „ACADEMIEI DE ȘTIINȚE TEHNICE DIN ROMÂNIA”, v. http://www.astr.ro/prof-univ-dr-ing-lucian-nicolae-vintan/.
· PREMIUL „TUDOR TĂNĂSESCU” al ACADEMIEI ROMÂNE, decernat în decembrie 2005, pentru lucrarea intitulată „Simularea și optimizarea arhitecturilor de calcul în aplicații practice”, v. http://www.acad.ro/premiileAR/liste/2003.pdf. · Titlul onorific de „Visiting Research Fellow” la Universitatea din Hertfordshire (UH), Marea Britanie, obținut în anul 2002; „I am pleased to confirm the title of Visiting Research Fellow. The title is intended to recognise your ongoing collaboration with our research activities.” – Professor J. M. Senior, PhD, Dean of the Faculty of Engineering and Information Sciences, UH (April 2003) – v. http://webspace.ulbsibiu.ro/lucian.vintan/html/UH.pdf · Diploma Universității „Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS) pentru „competență academică deosebită și servicii excepționale aduse” (1999, v. http://webspace.ulbsibiu.ro/lucian.vintan/html/D_1999.jpg) respectiv Diploma și Medalia ULBS (cu efigia „Lucian Blaga”) pentru merite academice (2005, v. http://webspace.ulbsibiu.ro/lucian.vintan/html/D_2005.jpg). Diploma de excelență pentru activitatea stiințifică desfașurată în anul 2012 (http://webspace.ulbsibiu.ro/adrian.florea/html/images/Diploma_excelenta.jpg), Facultatea de inginerie, ULBS. „Diploma de excelență pentru activitatea științifică meritorie desfășurată în anul 2013”, Facultatea de inginerie, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, 19 decembrie 2013. Distincții analoage au mai fost obținute în anii 2015, 2016, 2018 etc. · Expert activ al Comisiei Europene în domeniul „Computing Systems” (din 2005-prezent). În această calitate am fost implicat în evaluarea și monitorizarea a zeci de proiecte europene de cercetare științifică. · Membru al juriului internațional, într-o companie de mare prestigiu (ex. Prof. Yale Patt sau Prof. Trevor Mudge – Eckert Mauchly Award), la Branch Prediction Championship 2011 organizat de compania INTEL în cadrul conferintei ISCA-2011 (cea mai prestigioasă conferință, la nivel mondial, în domeniul arhitecturii sistemelor de calcul)
· Diploma de excelență a Editurii Matrix Rom Bucuresti „ca recunoastere a
contribuției aduse la dezvoltarea patrimoniului literar științific românesc.”, februarie 2013
· Premiul “Profesor Bologna” (diploma si medalie), Alianța Națională a
Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), ASE Bucuresti, 10 mai 2014, v.
http://webspace.ulbsibiu.ro/lucian.vintan/html/PB.jpg
· Diploma de excelență “in semn de pretuire pentru contributia adusa la dezvoltarea
domeniului de Calculatoare si tehnologia informatiei”, Universitatea Politehnica din
Bucuresti, Facultatea de Automatica si Calculatoare, 12.12.2014, v.
http://webspace.ulbsibiu.ro/lucian.vintan/html/pub.jpg
· Implementări în microprocesoare comerciale de mare performanță (milioane de
exemplare!) ale ideii de predictor neuronal de branch-uri – Oracle Sparc T4-4 (2011),
AMD Bulldozer (2011), AMD Piledriver (2012), AMD Bobcat/Jaguar (2014), Samsung
Exynos M1 (2016), AMD Zen (2016/2017) și AMD Ryzen (2017), IBM z14 (2017) etc.,
concept introdus de subsemnat în premieră mondială în anul 1999 (Conferința IJCNN,
Washington DC), cu peste 100 de citări internaționale: v.
http://webspace.ulbsibiu.ro/lucian.vintan/html/Impact.docx.
· International Doctoral Committee Member (profesori din Olanda, Franța, Spania și
România), Delft University of Technology (Technische Universiteit Delft), The Netherlands
(November 2018).
· În anul 2001 am creat, în premieră, școala de știința calculatoarelor la nivel de doctorat în cadrul Universității “L. Blaga” din Sibiu, cu realizări de incontestabilă valoare la nivel național și internațional prin cei care, ulterior, au devenit doctori în acest domeniu.
Consider că afirmațiile calomnioase ale “scrisorii celor patru”, făcută publică de Dvs., sunt inacceptabile într-o societate civilizată. Dintre sutele de studenți și absolvenți cărora le-am fost dascăl devotat, începând cu anul 1991, acesta este singurul caz care m-a oripilat prin lipsa celor 7 ani de acasă și prin minciuni debitate fără discernământ, într-un mod incoerent, cu o agresivitate enormă, total nejustificată și nepermisă.
Este trist că un profesor universitar sibian, care a contribuit prin realizări incontestabile, concrete, verificabile în mod public, la dezvoltarea științei și tehnologiei informației, este terfelit în noroi în anumite publicații din presa sibiană, pe baza unor afirmații nefondate.
Cu mulțumiri pentru înțelegere,
Prof. univ. dr. ing. LUCIAN N. VINŢAN SIBIU Membru titular al Academiei de Ştiinţe Tehnice din România”

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Apă-canal aniversează 130 de ani de distribuție centralizată

Apă Canal Sibiu celebrează, în aceste zile, 130 de ani de distribuție centralizată a apei, iar cu acest prilej...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect