Lumea benzilor desenate (BD) este o lume magică. Stan Lee, creatorul incredibilului Spider-Man (Omul-Păianjen) spunea despre benzile desenate că sunt basmele adulților. Deși nu mai credem în zâne sau vrăjitori răi, râmânem atrași de eroi, de fantastic, de personaje asemeni nouă, dar mult mai putenice. În întreaga lume sunt poli ai benzilor desenate. Dacă în America este o întreagă cultură dedicată acestora, în Belgia sau Franța se caută foarte mult, iar în Japonia sunt celebrele Manga. România a reacționat din ce în ce mai bine, în ultimii ani, la poveștile ilustrate, color sau alb negru, de mâinile dibace ale artiștilor desenatori. Festivalurile dedicate benzilor desenate sunt mai multe și cu ecouri putenice. Nici Sibiul nu este străin de benzile desenate. Avem și noi festivalurile noastre și artiștii noștri desenatori. Cristian Păcurariu se numără printre ei. Am aflat despre el din întâmplare și l-am întâlnit destul de greu. Artistul lucrează, în mare parte, noaptea, când inspirația îi însuflețește personajele, iar ziua și-o dedică băiețelului de doi anișori care-l ajută să-și ia doza de energie necesară lucrărilor lui. Colaborează cu mari regizori ai Europei, iar mâinile lui făuresc o lume incredibilă pentru cei care ascund un dram de copilărie în maturitatea lor. Din păcate, pe Cristian îl cunosc mai mult străinii, fiind un desenator apreciat în Franța și Belgia și mai puțin românii.
Cristian este născut în Cugir, Județul Alba acolo unde a făcut și școala generală. Următorul pas a fost să vină în Sibiu, la Liceul de Artă, ca mai apoi să urmeze cursurile Facultății de Astă Grafică din Cluj. Prima tangență cu benzile desenate a avut-o în primii ani de școală, atunci când, comunismul îi obliga pe elevi să se aboneze la reviste. Își amintește că erau câteva pagini dedidate benzilor desenate. Că îl pasionează cu adevărat a de descoperit spre sfârșitul clasei a IV-a, atunci când ilustra povești pentru colegii lui. A decis să devină desenator de benzi desenate și a urmat acest vis fără abateri.
„Îmi plăceau foarte mult benzile desenate încă de copil. Îmi amintesc că am citit într-o revistă pentru a afla ce trebuie să fac ca să ajung desenator și așa m-am decis să urmez cele două școli de artă”, povestește Cristian.
După ce a terminat facultatea, în 2004 a plecat în Franța pentru a fi desenator. Începutul a fost greu, își amintește artistul, dar a reușit să semneze un contract. Prima carte desenată a fost „Legendele mesei rotunde”, o colecție colectivă, adică erau mai mulți desenatori la o carte. A semnat, apoi, propriul contract și a desenat singur cartea „Testamentul Secolului”. Talentul lui Cristian s-a dovedit a fi o carte de vizită impecabilă. A avut mereu solicitări de la scenariști cunoscuți ai benzilor desenate, atât din Canada, cât și din Franța. Până în 2015 publicase deja șase volume de benzi desenate la diverse edituri din Franța. „Soliman le Magnifique” se numără printre cărțile desenate de Cristian, carte care, în 2016, a fost tradusă și în limba română. Ea este semnată de Henri Filippini, unul dintre cei mai importanţi animatori ai benzii desenate franco-belgiene. În România, BD au prins contur în ultimii ani, ca popularitate, prin prisma festivalurilor susținute în diferite orașe așa cum este cel de la Craiova, Constanța și chiar Sibiu. Din păcate însă, nu atât de mult încât Cristian să fie cunoscut în țara lui.
15 ani de benzi desenate
După ce s-a întors din Franța a lucrat un an de zile ca profesor de desen, dar a realizat că îi este imposibil să preadea și să-și lucreze și benzile.
„Mi-am dat seama că nu-mi rămânea timp pentru benzile desenate. Eu lucrez mai mult noaptea. Atunci am inspirație și mă concentrez mai bine. Cum mergeam ziua la serviciu, eram prea obosit și nu dădeam randament. Am decis să renunț la predat și am rămas doar cu pasiunea mea. Acum sunt 15 ani de când fac benzi desenate”.
De opt ani locuiește alături de soție și băiețelul de doi anișori la Sibiu și creează în continuare. Nu poate vorbi despre proiectele în curs, dar poate povesti de cele de până acum. Unul din scenariștii lui preferați este renumitul francez Christophe Bec, alături de care a lucrat la albumul de BD „Winter Station”. Se răgăsește în poveștile lui și le ilustrează cu plăcere. Albumul lui de suflet, însă, este „Assassin” la care a lucrat alături de Olivier Peru. Poate desena orice, dar recunoaște că îi plac poveștile science fiction sau cele de război.
„Trebuie să îți rămân punțin din copilărie în suflet, ca să poți face benzi desenate. Sunt fascinat și acum de ele, iar dacă îmi place povestea nu mi-e greu să o ilustrez. Deobicei scriitorul îți trimite un scenariu, este ca la un film. Îmi dă câteva idei despre dce ar vrea să reprezinte și cum să arate personajele, iar eu le conturez în funcție de indicațiile lui și de dialog. Am făcut și benzi desenate alb negru, dar și color”, spune Cristian.
Chiar dacă este împlinit cu ceea ce face, Cristian Păcurariu mai are un vis. Acela de a-și ilustra propriile povești. Spune că s-ar simți și mai bine să deseneze liber, fără ca cineva să-i „comande” ilustrația. Are viziune și talent din plin. La o simplă courare pe google găsești zeci de recenzii despre Cristi Păcurariu și munca lui. Acum are și motivația. Băiatul lui crește pe zi ce trece, iar tati poate să-i dedice o poveste.