Gaz Metan a remizat, sâmbătă, scor 1-1, pe teren propriu, cu Sepsi Sfântu Gheorghe, în etapa a treaia a Ligii I, într-o partidă în care oaspeții au avut un gol nevalidat de arbitru.
Sepsi a început mai bine partida de la Mediaș, iar în minutul 8, Barisic a reluat cu capul în urma unei lovituri de colț, însă Pleșca a reușit să respingă mingea. În minutul 13, șutul lui Yasin Hamed din marginea careului de 16 metri a lovit bara porții lui Răzvan Pleșca.
Replica Gazului a venit de la Nasser Chamed în mintul 20, însă șutul acestuia din marginea careului de 16 metri a fost respins de Niczuly în corner. În minutul 27, Gaz Metan a avut o ocazie foarte mare de gol, însă șutul lui Ely Fernandes din apropiere a trecut peste poartă. În minutul 34, șutul lui Nasser Chamed de la circa 20 metri s-a oprit în vinclul porții adverse, iar gaziștii au deschis scorul.
La patru minute de la reluarea jocului, același Nasser Chamed a fost aproape de a face dubla, însă voleul său a trecut puțin pe lângă vinclul porții adverse. În minutul 54, Gabriel Vaşvari a executat o lovitură liberă din unghi, mingea a fost respinsă de Răzvan Pleşca, iar reluările televiziunilor au arătat faptul că mingea a depăşit linia porţii. Arbitrul a lăsat jocul să continue, iar gaziștii au rămas în avantaj pe tabelă.
Sepsi a marcat golul egalizator prin Goran Karanovic, jucător introdus după pauză. Acesta a înscris cu o lovitură de cap din apropiere. În minutul 73, Răzvan Pleșca a blocat foarte bine șutul lui Dylan Flores, scăpat singur spre poarta sa. În minutul 86, Neluț Roșu a văzut al doilea cartonaș galben și implicit pe cel roșu, iar gaziștii au evoluat în inferioritate numerică până la final.
S-a terminat 1-1, a doua remiză consecutivă pe teren propriu pentru Gaz Metan. Etapa viitoare, medieșenii joacă în deplasare cu FC Botoșani.