4.2 C
Sibiu
sâmbătă, octombrie 26, 2024

eveniment

FC Hermannstadt se pregătește de meciul cu ultima clasată, Dinamo București

Publicitate

Cele mai citite

În etapa cu numărul VII din Liga I, F.C. Hermannstadt va juca pe terenul celei mai slabe echipe din România la momentul actual. Fotbaliștii lui Enache vor întâlni pe Dinamo București, în ultimul meci al rundei. Partida se va disputa luni de la ora 21,00. Meciul va fi transmis în direct pe Digi Sport. Dacă, FCH vine după o victorie contra Academiei Clinceni, scor 2-1, ”câinii roșii” vin după o evoluție dezastruoasă contra echipei Chindia Târgoviște, 2-3. A fost primul joc pe bancă pentru Dusan Uhrin Jr., adversarii lui Dinamo având multe ocazii și diferența putea fi mult mai mare în favoarea Chindiei.
,,Ne așteaptă un meci greu, chiar dacă Dinamo trece printr-o perioadă nefastă. Îi tratăm cu tot respectul și vrem să facem un meci bun. Asta este foarte important, fiindcă avem nevoie de puncte. Ne-am antrenat toată săptămâna foarte bine pentru acest meci. Personal am petrecut 7 ani frumoși acolo, dar pe teren atât eu cât și colegii din staff vom da totul pentru ca băieții nostri să aplice planul tactic al meciului. Eu zic că suntem în grafic și ne dorim să aducem puncte din această deplasare”, a declarat Cătălin Munteanu, antrenor second al lui FC Hermannstadt. Munteanu a jucat în două rânduri la Dinamo, în perioada 2006-2008 când a fost în cea mai bună formă a carierei și a contribuit mult la ultimul titlu cucerit de ”câini”, și în  perioada 2010-2015.
,,Cu siguranță va fi o deplasare foarte grea, știind că Dinamo a făcut puține puncte în acest sezon. Dar și noi avem nevoie de puncte. Sperăm să ne întoarcem cu 3 puncte acasă. Mi-am permis să ajut echipa foarte mult și să joc bine alături de colegii mei ”, a declarat Andrei Cordea, mijlocaș F.C. Hermannstadt

Publicitate

Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: O casă a fost cuprinsă de flăcări. Trei autospeciale de pompieri au intervenit

Pompierii din Miercurea Sibiului au intervenit, sâmbătă seara, în localitatea Poiana Sibiului pentru stingerea unui incendiu la o casă.Salvatorii...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya