Toamna aduce pe scena Teatrului pentru Copii și Tineret „Gong” din Sibiu o clasică poveste românească semnată de Ion Creangă.
„Fata moșului și fata babei” se va juca duminică, 1 septembrie, de la ora 12.
„<Fata moșului și fata babei>, povestea lui Ion Creangă, regizată și interpretată cu măiestrie de Eva Labadi Megyes, ne prezintă valorile morale general valabile. Printr-un joc distractiv, antrenant și interactiv cu păpuși tradiționale românești, copiii vor avea posibilitatea de a descoperi mesajul etic al poveștii astfel că, față de orice întâmplare, nu vom putea să nu remarcăm că adevărul și binele vor învinge de fiecare dată răutatea și minciuna”, spun reprezentanții Teatrului „Gong”.
Spectacolul, la care intrarea va fi liberă, este recomandat prichindeilor ce au peste patru ani.
Regizorul Eva Labadi s-a născut la 20 octombrie 1967 și este o personalitate remarcabilă a teatrului de animație din România. În perioada 1986-1997, a activat ca artist păpușar la Teatrul de Păpuși din Timișoara, iar în anii 1995, 1997, 2004 și 2007 a montat la Teatrul „Pupilla” din Lendava, Slovenia. Între anii 2002-2006, a fost regizor la Teatrul Maghiar de Stat din Timișoara, iar în perioada 2001-2010 Eva Labadi a fost manager și regizor al Asociației „NoN profit Puppet Mania” și realizator Radio TM. De asemenea, este realizator de emisiuni pentru copii la radio și TV, în Timișoara.
La Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu a semnat regia spectacolelor „Povestea celor trei purceluși… care sunt patru” și „Da Yang și prințesa Da Yin”.