Săliște va fi în acest final de săptămână capitala culturală a județului Sibiu, găzduind o serie de manifestări culturale și artistice parte a unui proiect amplu pe care autoritățile locale intenționează să îl permanentizeze.
Sub egida Academia de sub munte vor avea loc o serie de manifestări de ținută destinate iubitorilor de cultură din întreg județul. O expoziție de fotografie care pune în valoare istoria bogată a localității și frumusețea oamenilor și a locurilor, lansarea a două volume de carte, spectacole de teatru și concerte vor face parte din programul zilelor de sâmbătă și duminică.
„Primăria Săliște vă invită, în 7 și 8 septembrie 2019, la primele evenimente culturale ale Academiei de sub munte – un program al Săliștei culturale, o altfel de abordare a educației permanente în și pentru comunitatea locală, pornind de la memoria și patrimoniul cultural al Săliștei.
Academia de sub munte este își propune un demers educațional permanent prin valorizarea patrimoniului local, pentru accesul larg al publicului la activităţi spirituale, educaţionale, ştiințifice și culturale. Intrarea este liberă, vă așteptăm cu drag!”, spune Horațiu Răcuciu, primarul orașului Săliște.
Evenimentul este organizat de Primăria Săliște, sub egida Academia de sub munte și în colaborare cu Asociația Sibiul Cultural.
PROGRAMUL MANIFESTĂRILOR
SÂMBĂTĂ, 7 SEPTEMBRIE 2019 – SALA DE FESTIVITĂȚI A LICEULUI „IOAN LUPAȘ” DIN SĂLIȘTE, ORA 16.00
Expoziția „SĂLIŞTE. Veşnicia în alb şi negru”
Acces la memoria culturală sălişteană, printr-un vernisaj al unei expoziţii de excepţie, despre valori adevărate, despre efortul şi buna credinţă a celor care au lăsat lucruri trainice şi modele vrednice de urmat! Expoziția prezintă o alăturare de imagini vechi, de arhivă, din colecțiile Muzeului din Săliște, și imagini actuale, ce surprind frumusețea locului, a oamenilor, a obiceiurilor și a portului popular săliștean și va fi vernisată de conf. univ dr. Constantin Necula. Expoziția cuprinde și imagini ale fotografului Răzvan Negru.
Vernisajul expoziției va fi urmat de o conferință a părintelui Constantin Necula, iar evenimentul va cuprinde și lansarea a două volume de carte editate de conf. univ. dr. Constantin Necula. Primul dintre ele este volumul Contribuțiuni la istoria ziaristicei românești ardelene de Dr. Ioan Lupaș, apărut la Editura Andreiana.
„Textul acesta al distinsului istoric Ioan Lupaș, fiul Săliștei, ne aduce aminte de locul unde s-a născut opera jurnalistică a țării. În ce mod condeierii de altă dată izbuteau să strângă Țara în jurul unor idealuri. Textele, căci avem de a face cu două editări ale aceleiași cercetări, la distanțe de timp importante, arată modul în care istoricul, el însuși un excelent ziarist, a surprins nervurile corpului de presă ardelean”, scrie părintele Necula în Prefața acestui volum.
Cea de-a doua lucrare care va fi adusă în fața publicului prezent la manifestarea culturală de la Săliște este Mângâiați poporul. Cuvântări bisericești, publicat la aceeași editură, despre care editorul spune că este o reeditare a unui text istoric, fiind vorba despre „predicile preoților din Protopopiatul Săliște, strânse, la vreme de Prim Război Mondial, de către protopopul Ioan Lupaș de la colegii săi împreună răbdători ai Crucii preoției la vreme de ucidere din culpă a sufletului omenesc”.
Părintele Constantin-Valer Necula a absolvit Facultatea de Teologie „Andrei Șaguna“ din Sibiu și este doctor în teologie, specializarea catehetică-omiletică și pedagogie creștină. Este autor de volume de predici, de studii și articole de omiletică și catehetică dar și de cărți pentru copii și tineret.
A tradus mai multe cărți și a scris articole în publicații din țară și străinătate. A semnat zeci de studii în limba română și în limbi străine – franceză, italiană, germană – si numeroase recenzii. A susținut 150 conferințe în țară și în străinătate și a participat la o serie de emisiuni de radio și de televiziune atât la posturi naționale cât și internaționale.
Mini recital vioară, susținut de Flora Pop
Flora Pop, născută pe 25 septembrie 1985 în Craiova, a absolvit Universitatea Națională de Muzică din București în 2008, iar în 2013 a absolvit studiile de Master, solistică/vioară la Conservatorul Regal Flamand din Anvers, Belgia.
După întoarcerea în România, din 2013 a început să lucreze la proiecte de film, ca sound designer, sound recordist și compozitor de muzică originală precum și, să își compună propria muzică. Este liber profesionistă, locuiește în București și activează în proiecte de film din România și din lume.
Puterea sunetului viorii transcende orice materie, oricât de tare sau învolburată ar fi și o luminează, iar dacă este nevoie o re (aranjează) într-un „a fi” armonios și liber. Flora Pop este un artizan extraordinar al instrumentului său, vioara. Un artizan de expresie muzicală extrem de prețioasă! Bogăția și diversitatea sunetelor atât în registrele joase cât și în cele înalte, versatilitatea cu care abordează teme diverse, simplitatea și naturalețea cu care depășește convențiile sunt atributele unui spirit liber, delicat, hăruit și foarte curajos.
Spectacol de teatru, „Regina Maria, Regina Tuturor Românilor. Jurnale de război, 1916, 1917, 1918” – regia Liana Ceterchi.
Asociatia Femeilor din Teatru a realizat în anul CENTENARULUI spectacolul REGINA MARIA, REGINA TUTUROR ROMÂNILOR, bazat pe cele trei Jurnale de razboi ale Reginei Maria, jurnale ce consemnează activitatea ei zilnică, de-a lungul celor trei ani de razboi: 1916,1917,1918. Jurnalele de razboi sunt doar o parte a vieții Reginei Maria, o parte importantă și foarte frământată, plină de tragedii, personale și naționale, dar cum ea însăși mărturisește: …„Nu-mi pot închipui o soartă personală separată de soarta țării.” Viața ei se trăiește și se respiră odată cu viața poporului ei.
Liana Ceterchi este actriță și regizoare de teatru, care s-a născut la data de 03.04.1955, în Cluj – Napoca. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și
Cinematografică în 1978, secția actorie, și UNATC în 1998, secția regie de teatru. Cunoscuta actriță de la Teatrul Mic a jucat câteva roluri și în filme: Cuibul salamandrelor; Ecaterina Teodoroiu – 1978, Drumul oaselor – 1980, Orgolii – 1981, Șantaj – 1982, Omul zilei – 1997, Regal – 2010”.
DUMINICĂ, 8 SEPTEMBRIE 2019 – SALA DE FESTIVITĂȚI A LICEULUI „IOAN LUPAȘ” DIN SĂLIȘTE, ORA 17.00
Reuniunea Română de Cântări din Săliște, ora 17.00
Corul Reuniunea Română de Cântări din Săliște reprezintă o veritabilă emblemă a statorniciei, o expresie a vocației pentru arta sunetelor pe care localnicii au moștenit-o, cultivat-o și promovat-o, pe scenele județului, ale țării și a lumii.
Actul de naștere al Reuniunii de Cântări din Săliște era semnat în primăvara anului 1883. Sub bagheta prestigiosului dirijor și compozitor Gheorghe Dima, aceasta s-a afirmat ca o dimensiune permanentă a vieții spirituale sibiene și naționale dând expresie, prin mijloacele artei și ale aleselor disponibilități pentru creație ale mărginenilor, voinței de afirmare a ființei naționale, la vremea cerută, pentru a se redefini în zilele noastre ca un mărgăritar în salba grupărilor artistice ce își reafirmă și remodelează creator adevărata vocație.
În prezent corul din Sălişte încearcă să ducă mai departe tradiţia corală de peste 135 de ani a săliştenilor sub conducerea domnului profesor dirijor Florin Soare, sprijinit fiind de președintele reuniunii, preotul Ioan Ciocan și de primarul Horaţiu Răcuciu care susține activitatea culturală din Sălişte şi păstrarea tradiţiilor strămoşeşti.
Spectacol de teatru „Doi și un Tulnik” – regia Alexandru Unguru, ora 17.15
„Un spectacol comic despre globalizare. Sau globalizare. Sau globalizare. Poate că românul e frate cu codrul, dar asta nu l-a oprit să se-nfrățească și cu absolut orice altceva. De la Lună la ghețare, de la deșert la mlaștină, de la piramide la ghiulele și de la muzică la stadioane. Vă purtăm într-o poveste cu 16 indivizi globalizați conduși de Tulnik. Da. De Tulnik. Poate că Monty Python n-a fost creat pe malul Dâmboviței.
Poate că Mr. Bean nu e copilul lui Nea Mărin miliardar. Poate că „Fuck” nu sună atât de bine dacă e tradus. Dar asta nu înseamnă că sunetul de tulnic nu poate să răsune văile Alpilor, văile Highland-urilor, văile Hindu-Kuș-ului sau valea Mississippi-ului. Să sunăm deci din Tulnik!”, spun organizatorii.
Distribuția este formată din Mișa Șerban, Alexandru Unguru, Alin State, iar scenografia Cristian Stănoiu.