Surpriză pentru filateliști în a doua parte a acestei luni. Cu sprijinul Federației Filatelice Române, Asociației Filateliștilor din județul Sibiu și la inițiativa lui Liviu Pintican, anul acesta, în data de 20 septembrie, toate trimiterile poștale vor fi obliterate cu ștampila de zi omagială Weinfest Medias 2019.
Aceasta va fi disponibilă la Oficiul Poștal nr. 1 din Mediaș, situat în zona Gării. Timp de trei zile, între 20 și 22 septembrie, Piața Regele Ferdinand I din Mediaș se transformă într-un centru de degustare a vinurilor, preparatelor culinare și a muzicii live de mai multe genuri, la a doua ediție Weinfest, manifestare organizată în premieră anul trecut.
Aceste zile sunt dedicate vinului, gastronomiei și culturii. Cei prezenți vor avea posibilitatea sa deguste vinuri atât din zona Târnavei, cât și din alte zone ale României, și vor putea achiziționa produsele prezentate în cadrul festivalului. Gama diversificată a produselor gastronomice va fi oferită de micii producători locali și din zonă.