7.9 C
Sibiu
vineri, noiembrie 21, 2025

Dacian Cioloș a prezentat la Sibiu noii șefi din județele Regiunii Centru ai PLUS

Cele mai citite

Dacian Cioloș a fost la Sibiu, pentru a prezenta șefii organizațiilor din Regiunea Centru (Sibiu, Brașov, Alba, Mureș, Harghita și Covasna), după ce partidul a trecut prin alegeri interne în ultima perioadă.
Partidul PLUS, condus de Dacian Cioloș, și-a încheiat faza de organizare la nivel local și se pregătește să intre în campanie electorală. Președintele partidului a fost prezent la Sibiu, unde s-a întâlnit cu noile echipe și a anunțat începerea procedurilor pentru organizarea Convenției Naționale (echivalentul congresului, unde vor fi aleși coordonatori regionali, Consiliul Național și președintele.
Dacian Cioloș a comentat situația politică actuală, generată în special de retragerea ALDE de la guvernare. Europarlamentarul a spus că singurele soluții sunt moțiunea de cenzură sau retragerea sprijinului în Parlament și formarea unei majorități „de oameni care ar trebui să se gândească la interesul României și să pregătim alegeri anticipate”. „Un pact, cum am văzut că a propus doamna Dăncilă ne face în cel mai bun caz să râdem”. Referitor la absența miniștrilor pentru unele din portofolii, Cioloș a mai spus că „din păcate, guvernul nu mai funcționează de mai multă vreme”.
Potrivit PLUS Sibiu, Filiala Județeană PLUS Sibiu are 340 membri și 21 comunități locale înființate.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

FOTO: Echipamente de informatică pentru unitățile de învățământ din Mediaș

Mai multe unități de învățământ din municipiul Mediaș au primit mai multe echipamente pentru laboratoarele de informatică.Primăria Municipiului Mediaș...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect