4.1 C
Sibiu
vineri, noiembrie 29, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

CSU a terminat pe locul 2 Memorialul Elemer Tordai

Cele mai citite

Fanii baschetului sibian au avut parte de două zile de meciuri dedicate ”sportului cu panoul” la revenirea echipei favorite în Sala Transilvania din Sibiu, după încheierea sezonului competițional 2018-2019. BC CSU Sibiu, U-BT Cluj Napoca, Baschet Club Timișoara și CSO Voluntari au fost prezente la Memorialul Elemer Tordai. Favoritele s-au calificat în finală, după ce în prima zi, ”vulturii” și ”șepcile roșii” s-au impus în jocurile cu adversarii mai slab cotați. Astfel, victoria în această ediția avea să se decidă între marele rivale, CSU și U. Clujenii au avut o evoluție mai bună de data aceasta și au ridicat trofeul competiției amicale, după 74-68 în ultimul act al întrecerii.
Echipa noastră a condus ostilitățile timp de 28 de minute, desprinzându-se la o diferență de 13 puncte pe finalul sfertului al treilea. BC CSU Sibiu a etalat un baschet frumos, punctând cu lejeritate de la mare distanță în prima repriză (10x3p). Jared Jordan a dirijat atacurile gazdelor, iar Chatman și Philmore au întors plasa de 6 ori. Din păcate, conducătorul de joc al lui CSU a suferit o entorsă, iar staff-ul medical, antrenorul și jucătorul au decis să nu forțeze. Clujul a revenit, iar finalul de partidă a fost pe muchie de cuțit, ”U” fiind învingătoare. Acest turneu a fost un test excelent pentru CSU Sibiu înaintea Supercupei României programată în 5 octombrie, de la ora 18:30, la Oradea. ”Un meci în care noi am stat destul de bine, cel puțin în primele 3 sferturi. Am avut multe momente bune de joc, din păcate, imediat ce conducătorul nostru de joc s-a accidentat, nu am mai reușit să ne găsim drumul spre coș. Am marcat puțin în sfertul 4 iar Clujul a câștigat meritat. De asemenea, sunt convins că, de fiecare dată, echipa mai agresivă va reuși să aiba câștig de cauză, cel puțin în meciurile dintre noi și Cluj. Am avut foarte multe turnoveruri în sfertul 4, nu pot să fiu mulțumit de acest lucru, am atacat cu frică și va trebui să corectăm acest lucru”, a spus Dan Fleșeriu, la finalul partidei.
În finala mică, BC SCM Timișoara s-a impus împotriva CSO Voluntari, completând astfel podiumul turneului. Memorialul Elemer Tordai a fost co-finanțat de Primăria Sibiu, prin Agenda Sport 2019.Cu ocazia acestui eveniment s-a dat startul campaniei ”Marchez cu Inima Sus” prin care BC CSU Sibiu și suporterii abonați vor sprijini, de-a lungul întregului sezon 2019/2020, activitatea Asociației ”Sus Inima”. 2310 s-au strâns din donații, în cele două zile ale Memorialului Elemer Tordai.
În timpul sezonului competițional, suporterii abonați ai BC CSU Sibiu vor fi îndemnați să anunțe, printr-un mesaj transmis pe Linia Galben-albastră (Whatsapp 0749076365), în cazul în care nu pot fi prezenți la unul dintre jocurile de pe teren propriu. Locul va fi oferit altui fan  care dorește să asiste la partida respectivă, iar echivalentul tichetului de acces va fi redirecționat către Asociația Sus Inima. În ziua meciului se va anunța numărul de bilete disponibile prin această campanie și se va comunica ora la care acestea pot fi procurate de la intrarea în Sala Transilvania. ”Raționamentul nostru ține de dorința de a avea meci de meci sala plină, de a facilita accesul unui alt suporter care nu a reușit să își procure tichet de acces sau abonament, dar și de a întoarce comunității sibiene sprijinul de care se bucură echipa de baschet BC CSU Sibiu”, au spus oficialii CSU.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Sibiancă de 73 de ani, rănită în timp ce traversa pe roșu

O sibiancă a fost rănită într-un accident rutier produs vineri seara pe Bulevardul Corneliu Coposu, în municipiul Sibiu.Din primele...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect