Primăria Copșa Mică a finalizat, luna trecută, lucrările la cele cinci proiecte depuse de locuitorii orașului. Primăria din Copșa Mică a pus și în acest an la dispoziția locuitorilor orașului o linie de finanțare pentru micro-proiecte cetățenești, din dorința de a implica mai mult locuitorii în gospodărirea orașului.
Concret, copșenii au putut solicita sume de bani pentru refacerea trotuarelor din fața blocurilor, zugrăvirea blocurilor sau diferite alte lucrări care privesc gospodărirea orașului. Suma minimă pe proiect a fost de 3.000 de lei, iar suma maximă care a putut fi acordată pentru un proiect a fost de 10.000 de lei.
Potrivit condițiilor de acordare a finanțărilor, proiectul trebuia să rezolve o problemă locală a cetățenilor şi una generală a orașului. Copșenii interesați de astfel de lucrări au putut obține finanțarea nerambursabilă dacăîndeplineau două condiții: să fie la zi cu plata impozitelor și taxelor locale și să asigure cofinanțarea de 10% a proiectului.
P
e Aleea Castanilor la blocul 12 au fost executate lucrări de reparații și zugrăveli exterioare, valoarea proiectului fiind de 10.000 de lei. Pe Aleea Salcâmilor la blocul 14 au fost derulate lucrări de reparații și zugrăvel exterioare, valoarea investiției fiind de 8.100 de lei.
Tot reparații și zugrăveni exterioare au fost executate și la blocul 29 de pe strada Laborator, valoarea proiectului fiind de 9.890 de lei, iar la blocul 6 de pe Aleea Castanilor au fost refăcute trotuarele și au fost înlocuite geamurilor din spațiile comune, valoarea acestui proiect fiind de 8.445 de lei.
În sfârșit, tot pe Aleea Catanilor la blocul 10, au fost refăcute trotuarele, valoarea lucrărilor fiind de 9.030 de lei.