Tâlhărie în Sibiu: L-au amenințat, i-au furat banii și au distrus parbrizul unui autoturism

Cele mai citite

Duminică, polițiștii Biroului de Investigații Criminale au reținut doi tineri în vârstă de 19, respectiv 20 de ani, din Ocna Sibiului, cercetați penal pentru tâlhărie calificată și distrugere.
Cei doi au amenințat un alt tânăr din cauza unor neînțelegeri mai vechi, i-au furat 200 de lei și i-au distrus parbrizul autoturismului. Au fost prinși după câteva ore de polițiști, care i-au reținut pentru 24 de ore.
„Duminică dimineața, în timp ce se aflau pe Șoseaua Alba Iulia din municipiul Sibiu, cei doi ar fi amenințat un tânăr, i-ar fi sustras acestuia suma de 200 de lei și ar fi zgâriat parbrizul autoturismului tânărului, pe fondul unor neînțelegeri mai vechi.
Față de cei doi tineri s-a luat măsura reținerii 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentați unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive”, a explicat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Cercetările continuă la nivelul Poliției Municipiului Sibiu, Biroul de Investigații Criminale.

spot_img
spot_img
Ultimele știri

O tânără a fost concediată pentru că ajungea prea devreme la muncă. Decizia a șocat pe toată lumea

O tânără de 22 de ani din Spania a rămas fără loc de muncă după ce a făcut un...

Știri pe același subiect