O fetiță de 6 luni, implicată într-un accident pe Valea Oltului

Cele mai citite

O autoutilitară și un autoturism s-au ciocnit pe DN7, șoferul autoutilitarei fiind vinovat. În accident au fost implicate 3 persoane, dintre care o fetiță de numai 6 luni.
Un accident de circulație soldat cu trei răniți a avut loc pe DN 7, în zona Lazaret, între o autoutilitară și un autoturism. Persoanele implicate în accident, doi adulți și un copil, au fost găsite conștiente la sosirea echipajelor ISU Sibiu.
Una dintre persoanele aflate într-unul din vehicule a fost o fetița în vârstă de numai 6 luni, care a scăpat, din fericire, nevătămată, însă medicii au găsit-o în stare de șoc. Aceasta a fost transferată la Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu pentru investigații. 
Unul din cei doi adulți răniți, o femeie din județul Vâlcea, în vârstă de 29 de ani, prezenta, la sosirea ambulanței, traumatisme la nivelul coloanei cervicale și la un picior. Aceasta a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Sibiu, pentru îngijiri medicale. Un al doilea adult, șoferul autoutilitarei, în vârstă de 48 de ani, prezintă un traumatism cranio-facial și a primit îngrijirile necesare la fața locului.
Conform poliției, accidentul s-a produs din cauza șoferului autoutilitarei, care circula în direcția Sibiu. El a depășit linia continuă intrând în coliziune cu autoturismul în aceeași direcție de mers.
Poliția anunță că traficul a fost îngreunat de accident.

spot_img
Ultimele știri

ȘOC ÎN CIFRE: partidele au declarat 26,4 milioane de lei pentru presă și propagandă. PSD și AUR conduc în topul banilor „pompați” în televiziuni

Milioane de lei din banii partidelor ajung în presă. Cine încasează cei mai mulți bani și cât de transparent...

Știri pe același subiect