Un eveniment rutier produs între un autoturism și o căruță s-a lăsat cu lovituri cu obiecte contondente în cap și scandal mare.
Duminică seara, o femeie a reclamat la 112 faptul că pe strada Principală din localitatea Nou a izbucnit un scandal. La fața locului s-au deplasat polițiști, în urma verificărilor efectuate fiind stabilit că la intersecția străzilor Principală și Bisericii din localitatea Nou s-a produs un eveniment rutier în care au fost implicate un autoturism și o căruță
La scurt timp după producerea acestui eveniment, la fața locului a apărut tatăl conducătorului auto care se afla în acea zonă și care, cu un obiect contondent, i-a aplicat o lovitură în zona capului uneia dintre persoanele care erau în căruță.
„Victima acestei agresiuni, un localnic în vârstă de 39 de ani, a fost preluată de un echipaj al ambulanței și transportată la U.P.U. Sibiu în vederea acordării de îngrijiri medicale. Agresorul, în vârstă de 43 de ani, localnic, a fost reținut pentru 24 de ore iar în cursul acestei zile a fost prezentat instanței cu propunere de luare a unei măsuri privative de libertate, fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri sau alte violențe.
Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sibiu a dispus împotriva sa măsura controlului judiciar pentru 60 de zile. Cercetările sunt continuate de către lucrătorii Secției Nr. 1 Poliție Rurală Șelimbăr”, explică Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.