Reprezentanții Filarmonicii de Stat Sibiu au pregătit o experiență inedită pasionaților de muzică clasică. În 20 decembrie va avea loc un concert de Bach, în întuneric total, la sala Thalia.
Concertul „Bach Unseen” va aduce muzica renumitului compozitor german Johann Sebastian Bach mai aproape de public printr-un concept neconvențional. Reprezentanții Filarmonicii de Stat Sibiu au plănuit o audiție în beznă completă a unor partituri de vioară solo din repertoriul lui Bach.
Programul recitalului include o sonată și a două partiții, interpretate din memorie de către violonistul Valentin Șerban. Conceptul a fost inițiat de artistul vizual Cristina Bobe pentru a crea un mediu introspectiv, în care muzica să poată fi simțită fără distrageri din partea tehnologiei sau a văzului în sine.
La finalul reprezentației va avea loc o secțiune de Q&A, în care spectatorii sunt invitați să mediteze aupra experienței printr-o discuție cu artiștii.
„Bach Unseen” vine ca o continuare a concertelor „Cu ochii larg închiși”, propuse tot de Cristina Bobe, ce au avut loc la București pe parcursul acestui an.
Concertul va avea loc în 20 decembrie, ora 19,00, la sala Thalia. Biletele costă 30 de lei cu preț întreg și 15 lei pentru elevi, studenți și pensionari. Acestea pot fi achiziționate la sediul Filarmonicii de Stat Sibiu, dar și online pe iabilet.ro