Unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură din județul Sibiu, centura ocolitoare sud, merge mai departe, în programul de investiții al Consiliului Județean. Instituția a anunțat contractarea unui studiu de prefezabilitate.
Studiul de prefezabilitate pentru ”Varianta ocolitoare Sibiu Sud” va fi realizat de asocierea Phoenix Com SRL – Eko Top Sib SRL, cei care au câștigat licitația organizată de Consiliul Județean. Valoarea contractului este de 250.240 lei, fără TVA, iar durata de realizare a studiului este de 60 de zile. Asta înseamnă că peste aproximativ două luni vom ști care sunt propunerile de trasee pentru viitoarea centură, scenariile de costuri și soluții.
După cum explică CJ, „studiul de prefezabilitate este documentația prin care, fără a se limita la datele și informațiile cuprinse în nota conceptuală și în tema de proiectare, se analizează, preliminar, necesitatea și oportunitatea realizării obiectivului de investiții, se identifică scenarii/opțiuni tehnico-economice posibile și se selectează un număr limitat de scenarii/opțiuni fezabile pentru realizarea obiectivului de investiții.”
Centura de sud Sibiului va fi o șosea cu profil de drum județean și va traversa municipiul Sibiu, orașul Cisnădie și comunele Cristian și Șelimbăr. Scopul său este acela de îmbuntățire a traficului în localitățile pe care le traversează, în special în Sibiu. „Acest nou traseu va îmbunătăţi siguranţa şi accesibilitatea judeţului, iar prin redistribuirea traficului de tranzit rezultă şi deconcentrarea factorilor poluanţi din aceste localităţi importante. Efectele pozitive ale amenajării centurii de Sud a Sibiului sunt: fluidizarea circulaţiei pentru toate categoriile de vehicule, dezvoltarea economiei judeţene pentru toate sectoarele economiei. reducerea poluării din mediul urban, îmbunătațirea calității vieții”, mai explică reprezentanții CJ.
Studiul de prefezabilitate este o opțiune pe care autoritățile locale sau centrale o au în cazul unor obiective majore, în special pentru proiecte noi, care au nevoie de un studiu mai puțin costisitor decât este cel de fezabilitate. În acest fel se stabilesc oportunitatea și necesitatea unei investiții, fără să fie cheltuite sume mari cum se întâmplă în cazul unui studiu de fezabilitate.
Centura de sud a Sibiului este unul dintre cele mai cerute proiecte de infrastructură ale Sibiului. Împreună cu noile legături rutiere din Sibiu (cartierul Turnișor) și lărgirea din zona Calea Cisnădiei, ar trbeui să îmbunătățească vizibil traficul din Sibiu, atât cel local, cât și cel de tranzit. Primăria Sibiu și-a declinat capacitatea de a se ocupa de acest proiect, fiind considerat prea mare pentru administrația locală.