Hanul Greweln a fost scos la licitație de către municipalitatea medieșeană, iar în urma unei licitații acesta va fi administrat în următorii cinci ani de o societate care face parte din grupul de firme SN Deco, condus de Uwe Draser.
Este vorba despre societatea Dobenmar, parte a grupului SN DECO, care a închiriat în urma unei licitații publice Hanul Greweln. Complexul de agrement va avea o imagine nouă, iar pentru acest lucru au demarat deja o serie de lucrări.
Astfel, zonele verzi vor fi reorganizate, la fel ca și căile de acces și parcarea, iar clădirile vor fi cosmetizate. În paralel, arhitecții muncesc la tot ceea ce va însemna noul Han Greweln.
Restaurantul ar trebui să se deschidă în luna decembrie, iar meniul realizat împreună cu Chef Tiberiu Csiszer va fi unul care va fi îmbina gastronomia celor trei etnii care conviețuiesc la Mediaș, română, germană și maghiară.
Noul administrator anunță investiții de 150.000 de euro la Hanul Greweln și crearea unor noi locuri de muncă. Lucrările de reamenajare și modernizare a Hanului Greweln au început deja, redeschiderea urmând să aibă loc cel mai probabil în luna decembrie.
“După cum se vede, lucrările au început deja. Încercăm să profităm de aceste zile frumoase de sfârșit de toamnă. Echipele de muncitori încearcă să ofere o față cât mai nouă acestui edificiu. Se lucrează atât în interiorul cât și în exteriorul hanului.
De asemenea, există o echipă de arhitecți care încearcă să ne furnizeze un proiect cât mai plăcut și mai agreabil. Ne-am bucura să putem deschise hanul pentru medieșeni înaintea Sărbătorilor de Iarnă. Ne place să credem că oamenii vor considera că va fi o schimbare spectaculoasă, începând de la gastronomie, bucătările sau meniuri o să fie schimbări care împreună cred că o să fie destul de relevante”, a precizat Ovidiu Stoica, managerul Hanului Greweln.