Peste 300 de persoane și-au testat ieri, 20 noiembrie, gratuit, sănătatea plămânilor. Testarea a fost posibilă în contextul Zilei Mondiale de Luptă împotriva BPOC și a fost făcută de medici din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu. Aproape 50% dintre persoanele testate au fost descoperite cu probleme ale plămânilor.
Medicii din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu au efectuat miercuri, 20 noiembrie, consultații gratuite pentru cei care au dorit să vadă cât de sănătoși sunt plămânii lor. Inițiativa a avut loc în Shopping City Sibiu, cu ocazia Zilei Mondiale de Luptă împotriva BPOC (Boala pulmonară obstructivă cronică).
Astfel, peste 300 de persoane au avut posibilitatea să își testeze gradul de sănătate pulmonară. În urma campaniei de consultare gratuită, aproape 50% dintre persoanele testate care au fost descoperite cu probleme ale plămânilor și au fost îndrumate către investigații suplimentare.
Acțiunea a avut între orele 10.00 – 14.00, spirometriile gratuite fiind efectuate de medicii pneumologi Lavinia Danciu și Iulia Simina, împreună cu asistentele medicale Claudia Dancu și Roxana Mihu, din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie.
Bronhopneumopatia cronică obstructivă (BPOC) este cauzată în special de fumat. Riscul crește odată cu cantitatea de tutun fumată pe zi, dar și cu numărul de ani de fumat. Această boală inflamatorie cronică duce la limitarea progresivă a fluxului de aer în căile respiratorii. În timp, boala poate degenera în insuficiență respiratorie, afectare cardiacă și deces.
„Este important ca cei care sunt fumători, chiar dacă sunt asimptomatici să vină la controale periodice, pentru că așa facem prevenție. Pentru orice țară din lume este mai important să prevină bolile pulmonare decât să le trateze.”, a declarat Lavinia Danciu, medic pneumolog Spitalul de Pneumologie Sibiu.
„Renunțarea la fumat este principalul factor care poate încetini evoluția bolii. Vaccinarea antigripală și alte modalități de imunostimulare pot preveni o parte din exacerbări.”, spune Iulia Simina, medic primar pneumolog, director medical în cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu.
BPOC afectează anual sute de milioane de oameni, la nivel mondial. Conform Societăţii Române de Pneumologie, în România, se află aproximativ 1 milion de bolnavi diagnosticaţi cu BPOC. În cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu sunt internați anual aproximativ 400 de pacienți ce suferă de această boală.