O parte dintre muncitorii de pe șantierul lotului 2 al Autostrăzii Sebeș-Turda au intrat luni în grevă din cauza plăților restante și a lipsei materialelor, scrie G4 Media.
ACTUALIZARE: CNAIR a anunțat că nu are restanțe la plăți și că problemele nu i se datorează.
Lucrările pe Autostrada Sebeș – Turda, care ar trebui să conecteze Autostrada A1 de Autostrada A3, s-au oprit brusc în urma grevei muncitorilor de la Marcotim Impex SRL, subcontractor al constructorului Aktor, care deține contractul de execuție al lotului 2. Cei de la firma subcontractoare susțin că au facturi de 4,5 milioane de lei neplătite și lucrări de alte 3 milioane de lei, pe care le-a efectuat și urmează să le factureze.
Angajații firmei Marcotim au adus utilajele în fața organziării de șantier, unde s-au adunat cu toții, chiar în fața birourilor celor de la Aktor. Reprezentanții Marcotim spun că problemele au apărut de mai mult timp și au trimis sesizări și la Aktor, și la CNAIR și DRDP Cluj.
Marcotim a semnat contractul cu Aktor în luna august și a fost plătită doar o lună, sistarea plăților intervenind din a doua lună de activitate. Reprezentantul firmei susține că a lucrat și pe lotul 1 (17 km între Sebeș și Alba Iulia, stadiu lucrări 80,5%) și că acolo situația a fost mai bună, însă pe lotul 2 s-a confruntat cu probleme.
Informațiile publicate de „Pro Infrastructura” arată că o posibilă cauză a acestor blocaje vine de la CNAIR, care a redus plățile către firmele cu care are contracte de execuție pe autostrăzi.
Lotul 2 al Autostrăzii Sebeș – Turda se construiește între Pârâul Iovului – Alba Iulia și Aiud (km 17.00 – 41 +250) și are 24,25 km. Stadiul fizic al lucrărilor a ajuns la aproxiamtiv 60%, însă CNAIR a plătit doar 48,59% din lucrări. Constructor este Asocierea dintre Aktor SA și Euroconstruct Trading ’98, iar valoarea contractului este de 549.332.493 lei. Lucrările au început în decembrie 2014 și ar fi trebuit să se încheie în 2016. Autostrada are finanțare de 85% din fonduri europene.
Ulterior declanțării grevei, CNAIR a anunțat că nu are restanțe la plățile către Aktor, pe lotul 2.
„CNAIR nu are plăți restante față de Antreprenorul lotului 2 al Autostrăzii Sebeș – Turda
În urma articolelor apărute în massmedia astăzi, 25..11.2019, referitoare la greva angajaților uneia dintre firmele care execută lucrări pe lotul 2 al Autostrăzii Sebeș – Turda, CNAIR face următoarele precizări:
- În prezent, CNAIR este în grafic cu plățile către Asocierea Aktor Technical Societe Anonyme (AKTOR SA) – S.C. EuroConstruct Trading 98 S.R.L., Antreprenorul lotului 2 al Autostrăzii Sebeș – Turda.
- În acest an, CNAIR a solicitat Antreprenorului în numeroase rânduri să platească la timp prestatorii și furnizorii, tocmai pentru a evita apariția unor astfel de situații.
- Precizăm că CNAIR i-a convocat astăzi, 25.11.2019, în regim de urgență, pe factorii de decizie ai Antreprenorului ca să prezinte situția plăților restante în cadrul acestui proiect, precum și calendarul achitării acestora.”, se arată în comunicatul CNAIR.