3.1 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

ISU: Mall-ul din centrul Sibiului continuă să funcționeze în ilegalitate

Cele mai citite

Promenada Sibiu, mall-ul nou deschis în centrul orașului, continuă să funcționeze fără a avea autorizațiile necesare pentru a fi în legalitate. Reprezentanții ISU Sibiu au anunțat că, în momentul de față, există o anchetă în curs atât cu alte instituții ale statului, cât și individual. Pompierii au aplicat alte două amenzi pe lângă cele de la deschiderea oficială.
În urma incidentului petrecut în seara zilei de 27 noiembrie, când întregul mall a fost evacuat după ce s-a semnalat prezența unui miros suspect, reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu au organizat o conferință de presă pentru a lămuri întreaga situație. În urma incidentului, cinci persoane, angajate în mall, au ajuns la spital. Este vorba despre doi agenți de pază, doi pompieri privați și o angajată din cadrul complexului comercial. Li s-a acordat primul ajutor și au fost transportate la urgențe. Alte victime nu au fost semnalate, iar pompierii au monitorizat situația întreaga noapte. Nu s-a mai înregistrat prezența niciunei substanțe
Ce s-a întâmplat de fapt?
„O firmă specializată a făcut lucrări la instalația de răcire a unei părți din întreaga clădire și în special la frigiderele cu alimente perisabile, instalație care funcționează pe bază de CO2. Umblând acolo a fost o defecțiune la un robinet, ceea ce a permis scăparea în atmosferă a substanței. Au fost aproximativ 600 de kg, pentru că este sub forma refrigerată. A fost ceea ce a dus stările respective. Nu am identificat altă substanță cu tehnica pe care o avem în dotare. Am luat decizia evacuării clădirii, am izolat și am evacuat substanța”, a spus col. Laurențiu – Cosmin Balcu, inspector șef ISU.
În paralel cu măsurile de înlăturare a cauzelor care au dus la spitalizarea celor cinci persoane și la evacuarea mall-ului, pompierii au efectuat și măsuri de control, amendând operatorul economic pentru a doua oară cu 50.000 de lei pentru lipsa autorizației de securitate la incendiu și cu 5.000 de lei pentru neasigurarea identificării și monitorizării factorilor de risc. De asemenea, atât reprezentanții ISU, individual, cât și în colaborare cu alte instituții spun că fac anchete pentru a depista toate situațiile neconforme cu legislația.
Celelalte instituții care au fost prezente la evenimentele din seara zilei de 27 noiembrie au fost cei de la Inspectoratul Județean de Poliție și cei de la Inspectoratul Teritorial de Muncă Sibiu.
Întrebat de ce nu se ia decizia închiderii mall-ul până la remedierea tuturor problemelor, așa cum s-a întâmplat cu Casa de Cultură, când pompierii au închis instituția în urma unor nereguli, colonelul Balcu a explicat că nu este aceeași situație.
„La Casa de Cultură, în momentul sigilării, nu avea asigurată nicio măsură de prevenire și intervenție și mă refer aici la detecție, stingere, evacuare și așa mai departe. Nu exista nici măcar un aviz. Aici (n.r Promenada) nu avem aceeași situație și nu se poate include în aceeași speță. Măsurile, în mare parte, sunt luate. Sunt anumite probleme care nu pot genera autorizarea și care trebuiesc remediate și avem promisiuni verbale că săptămâna aceasta sau săptămâna viitoare sunt rezolvate, să fim chemați din nou la recepție, să le verificăm și să autorizăm, dacă toate lucrurile stau cum trebuie.
Problemele care nu permit autorizarea au fost subliniate de maiorul Lucian Trefaș, prim adjunct al inspectorului șef.
„Neregula majoră în cazul mall-ului, în momentul acesta, este faptul că nu sunt finalizate lucrările pentru securitate la incendiu. Sunt anumite aspecte de detaliu și de finalizare, gen butoane de semnalizare, cum sunt lămpile de semnalizare a anumitor elemente de securitate la incendiu, care nu au fost încă instalate și asta presupune că nu este finalizată instalația din punct de vedere al funcționării. Noi am verificat instalațiile mari și toate sunt puse în funcțiune și funcționează”, a spus acesta.
Potrivit pompierilor, în momentul de față toate măsurătorile nu mai indică prezența unor substanțe, iar zona nu mai este în pericol. Cu toate acestea, zona rămâne în monitorizare, iar din acest punct de vedere nu mai sunt pericole. Rămâne ca celelalte instituții abilitate să decidă măsurile care se impun, în situația de față, pentru a evita producerea unei tragedii.
Întrebat dacă a întâlnit rea voință în ceea ce privește obținerea autorizației de securitate la incendiu, inspectorul șef ISU a răspuns că, din contră, au fost receptivi.
„Nu este rea voință însă au pus puțin căruța în fața cailor, dacă îmi permiteți exprimarea mai puțin academică, în sensul că, părerea mea, au văzut interesul financiar în fața interesului de securitate al cetățenilor sau al clienților. Este o realitate și cred că trebuie să vorbim lucrurile reale nu să ne ascundem după deget și nu au terminat lucrările, deși au lucrat 24 din 24 de ore. Mai sunt multe detalii, iar unele depind de altele, inclusiv de contractare, de achiziție, de execuție și așa mai departe. Fiecare dintre noi a văzut că se mai muncește acolo și se mai fac lucrări, nu neapărat în domeniul securității la incendiu”, a mai spus Balcu.
Vă reamintim că cel mai nou mall al Sibiului a fost deschis, în 14 noiembrie, în centrul Sibiului, lângă podul Gării.
 

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO/VIDEO – Protest după alegeri: „Tinerii vă spun în cor/Nu votați un dictator”

Peste 300 de tineri protestează, luni seara, în Piața Universității,, împotriva candidatului la președinție ajuns în turul doi cu...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect