16.3 C
Sibiu
sâmbătă, aprilie 19, 2025

Sute de artiști au transformat Sibiul, săptămâna trecută, în capitala folclorului

Cele mai citite

Sute de artiști au făcut spectacol, în ultimele zile, la Sibiu, unde s-au desfășurat trei evenimente. Este vorba despre spectacolul „Aniversare Junii Sibiului” – 75 de ani”, Festivalul Național de Folclor „Ioan Macrea” și spectacolul „Noi suntem români!”, organizate săptămâna trecută de Consiliul Județean Sibiu și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul-Junii” Sibiu. Gazda manifestărilor a fost Sala „Transilvania”.
Sărbătoarea „Junilor Sibiului – 75 de ani de activitate” a fost încununată, în săptămâna 26 noiembrie – 1 decembrie printr-o serie de spectacole extraordinare. După un an 2019 marcat de turnee în Europa şi în America de Nord, de numeroase reprezentații în ţară și în judeţ, a urmat o săptămână de folclor la Sibiu, în finalul acestui an aniversar.
275 de artiști au marcat cei 75 de ani ai Junilor Sibiului
În 26 noiembrie s-a dat startul maratonului folclorc, când cele cinci generații ale Junilor Sibiului s-au reunit în spectacolul special „Pe firul nesfârşit al vieţii”, prezentat în cadrul proiectului „Aniversare Junii Sibiului– 75 de ani”.
Spectacolul tematic a prezentat momente esenţiale din viaţa omului, de la naştere până la înmormântare, cu episoade dedicate botezului, copilăriei și jocurilor copiilor, secvenţe de nuntă, obiceiul prinsul verilor și văruțelor, obiceiuri de lucru precum albitul pânzelor, secerișul, culesul strugurilor și iarna vieții, urmată de o nouă primăvară.
Scenariul, regia şi coregrafia spectacolului au fost semnate de Theodor Vasilescu şi Silvia Macrea, textul poetic de Constantin Dobrescu, conducerea muzicală a fost asigurată de Gabriel Popescu, povestitor a fost actorul Mihai Bica, iar asistent coregraf Alesea Sas. Pe scenă au evoluat nu mai puțin de 275 de artiști: membrii Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului”, alături de „Veteranii Junii Sibiului”, Ansamblul „Ceata Junilor” și Școala de Dans „Ioan Macrea”, clasele coordonate de Alesea Sas și Livia Lazăr. La reuşita spectacolului şi-au dat concursul și soliştii: Alina Bîcă, Adrian Neamţu, Robert Târnăveanu, Viorica Telcean, Marcel Părău, Camelia Cosma Stoiţă, Ilie Medrea, Răzvan Năstăsescu, Mariana Anghel, Ovidiu Homorodean, Aurora Mihai, Nineta Popa și Dinu Iancu Sălăjanu.
„Spectacolul „Pe firul nesfârșit al vieții” are pentru noi o încărcătură deosebită și l-am prezentat cu mari emoții, căci este, deopotrivă, povestea vieții omului și povestea noastră, a Junilor Sibiului. Atunci când un June a plecat, un altul a venit în locul lui și iată că, în acești 75 de ani de activitate, aproape 4.000 de artiști – dansatori, instrumentiști, soliști vocali – au făcut parte din ansamblu. De aceea ne-am dorit ca acest spectacol să fie un omagiu adus fiecăruia dintre ei, dar și punctul de întâlnire al Junilor de ieri, de azi și de mâine. Prin acești minunați artiști merge mai departe visul tatălui meu, visul familiei mele, visul meu, visul sibienilor și, de ce nu, al tuturor românilor: visul numit Junii Sibiului. Le mulțumesc tuturor artiștilor, de la cel mai vârstnic la cel mai tânăr, le mulțumesc spectatorilor noștri dragi pentru că ne înconjoară mereu cu prețuire și iubire. Vă mulțumesc pentru că împreună, artiști și public, scriem cea mai frumoasă poveste, cea a Junilor Sibiului și a tinereții eterne a culturii noastre tradiționalet”, a spus Silvia Macrea, manager al CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu.
14 ansambluri au evoluat pe scena Festivalului „Ioan Macrea”
Cele trei zile ale Festivalului Național de Folclor „Ioan Macrea” au adus obiceiuri de la nunțile dobrogene, călușul, brâul pătimașilor, suite de jocuri din Transilvania, hore, sârbe și variate suite orchestrale.
Cea de-a XXI-a ediție a manifestării a debutat în 27 noiembrie, pe scenă evoluând: Ansamblul Artistic „Ciprian Porumbescu” din Suceava, cu soliștii Sorin Filip, Călin Brăteanu, Dana Dăncilă, Lucica Păltineanu; Ansamblul Profesionist „Dor Românesc” din Bistrița cu soliștii Matilda Pascal Cojocărița, Domnica Dologa, Mirela Petruș, Anuța Motofelia, Oana Matei-Coruți; Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului” din Târgu-Jiu, cu soliștii Georgiana Bîrsac, Alexandra Bleaje, Marian Medregoniu, Roberta Crintea, Ion Drăgan; Orchestra Națională „Valahia” din București, dirijor Marius Zorilă și soliștii Lavinia Goste, Alina Pinca, Cristian Pomohaci, Niculina Stoican, Angelica Stoican, Cornelia și Lupu Rednic.
În cea de-a doua seară a Festivalului, au susținut recitaluri Ansamblul Artistic Profesionist „Baladele Deltei” din Tulcea cu soliștii Laura Mocăniță, Costel Atanasof, Georgeta Nichifor, Laura Ileana Feraru; Ansamblul Artistic Profesionist „Constantin Arvinte” din Iași şi Laura Lavric; Ansamblul Folcloric „Maria Tănase” din Craiova cu soliștii Constantin Enceanu, Mariana Ionescu Căpitănescu; Ansamblul Folcloric „Dor Transilvan” din Cluj-Napoca, Adriana Irimieş, Aurora şi Săndel Mihai, Aurel Tămaş; Ansamblul Profesionist „Banatul” din Timișoara, Dumitru Teleagă, Carmen Popovici Dumbravă și Liliana Laichici.
Pe data de 29 noiembrie, Baletul Național al Moldovei „Joc” din Chișinău și Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” au oferit publicului momente artistice extraordinare şi s-au prins într-o jiană prieteniei, pe scena Sălii Polivalente „Transilvania” din Sibiu. „Cred că s-a creat o adevărată punte de legătură între două ansambluri de mare valoare – „Junii Sibiului” și „Joc” din Chișinău, iar de acum putem spune nu doar că sunt românii noștri dragi, ci și prieteni apropiați sufletelor noastre”, a adăugat Silvia Macrea.
La Festival au participat, de asemenea, personalităţi din viaţa culturală, care au adresat îndemnuri pentru tineri şi au apreciat producţiile artistice prezentate pe scena sălii de spectacole, precum dirijorul Constantin Arvinte şi maestrul coregraf emerit Theodor Vasilescu.
Peste 1.300 de oameni au cântat împreună „Noi suntem români”
Maratonul folcloric de la Sibiu a culminat cu spectacolul „Noi suntem români!”, dedicat Zilei Naționale a României. Astfel, pe 1 Decembrie, peste 1.300 de oameni au spus împreună „Noi suntem români!” și „Suntem K 1 pentru România”. În public s-au numărat reprezentanți ai autorităților locale și județene, printre care Daniela Cîmpean, președintele Consiliului Județean Sibiu, și doamna Astrid Fodor, primarul Sibiului, care au adresat scurte mesaje de Ziua Națională a României.
Spectacolul inedit a împletit cântecele și dansurile populare cu momentele recitative, dedicate personalităților proeminente și evenimentelor care au marcat istoria României. Au evoluat Nicolae Furdui Iancu, Proiect K1, Paula Seling, Iuliana Tudor, Vlad Rădescu, Mihaela Rădescu, Sorin Francu, Daniel Lazăr, Tudor Furdui Iancu, Grupul „Crai Nou”, Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului”, Ansamblul Folcloric „Ceata Junilor”, „Veteranii Junii Sibiului”, alături de soliștii Oana Tomoiagă, Paul Ananie, Iulia Mihai, Gabriel Dumitru, Izabela Tomița, Gabriel Gorjanu, Andreea Feraru, Mihai Teacă, Stana Stepanescu și Bojidar Ciobotin, Geanina Gavrilă, Codruța Rodean, Bogdan Cioranu, Sînziana Ștefan și Sebastian Stan.
Spectacolele din 27, 28, 29 noiembrie și 1 decembrie au fost prezentate de vedeta TVR Iuliana Tudor.
 

Publicitate
Ultimele știri

FOTO/VIDEO: O mare campioană a Sibiului împlinește 60 de ani. A cucerit medalii olimpice la gimnastică

Melita Ruhn, una dintre marile campioane ale României la gimnastică, împlinește astăzi, 19 aprilie, vârsta de 60 de ani.A...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect