Biserica Reformată din Sibiu va găzdui două concerte de colinde weekendul viitor. Reprezentația va include interpretarea primei părți a oratoriului „Messiah” de Georg Friedrich Händel.
Duminică, 15 decembrie, Corul Bach din Sibiu împreună cu o orchestră de cameră şi patru solişti vocali, va interpreta prima parte a oratoriului „Messiah” de Georg Friedrich Händel.
Oratoriul a fost compus în 1741, iar această primă parte relatează istoria vestirii și nașterii lui Iisus. Concertul se va încheia cu o reprezentație a cântecului Hallelujah, compus de Händel.
Parte din concert vor fi soprana Melinda Samson şi mezzosoprana Elisa Gunesch din Sibiu, tenorul Nicolae Simonov din Bucureşti şi basul de origine olandeză Auke Kempkes din Elveţia. Pentru a reda cât mai fidel sunetul original al lucrării, orchestra de cameră va interpreta pe instrumente baroce.
Organizatorii vor pune două reprezentații la dispoziția publicului, pentru a permite câtor mai mulți sibieni să se bucure de spectacol, în ciuda spațiului restrâns din cadrul Bisericii Reformate. Primul concert va începe la ora 16.00, iar cel de-al doilea va avea loc la ora 18.00.
Concertul este gratuit, în limita locurilor disponibile, însă intrarea se va face pe baza unor invitații. Acestea pot fi ridicate începând de luni, 9 decembrie, de la Biserica Evanghelică din Piața Huet. Invitațiile pot fi colectate și în seara concertelor, la Biserica Reformată de pe strada Mitropoliei numărul 9.
Proiectul „Concert de Crăciun: Messiah” este cofinanţat de Primăria Municipiului Sibiu.