14.1 C
Sibiu
sâmbătă, noiembrie 8, 2025

Concert caritabil de colinde pentru finalizarea lucrărilor la Biserica din Ațel

Cele mai citite

Locuitorii din Ațel și nu numai, sunt așteptați la un concert de colinde, scopul evenimentului fiind de a colecta fonduri pentru finalizarea lucrărilor care sunt în plină desfășurare la Biserica Ortodoxă din localitate.
Parohia Ortodoxă Ațel împreună cu Asociația “Vise Îndrăznețe” și Primăria Comunei Ațel organizează un eveniment pentru strângere de fonduri, intitulat sugestiv „A venit din nou Crăciunul”.
Practic, toți cei care doresc să ajute la finalizarea lucrărilor acoperișului Bisericii Ortodoxe Ațel, aflată momentan în construcție, persoane fizice sau societăți comerciale, sunt invitați la un spectacol de colinde, susținut de Corul Bărbătesc „Voievozii Munților” din Covasna, condus de preotul Vasile Antonie Tămaș.
Cei prezenți vor asculta cuvântul de învățătură din partea preoților Vasile Antonie Tămaș și respectiv Inocențiu Cândea. Acțiunea are loc sâmbătă, 14 decembrie, ora 17, în Căminul Cultural Ațel.
„Nădăjduim că vom fi în număr cât mai mare, în așa fel încât, dacă am pune fiecare câte o țiglă, lăcașul de cult ar fi acoperit. Să colindăm, să dăruim, acesta e spiritul Crăciunului. Vino alături de noi și bucură-te de grupul de colindători din Covasna”, este mesajul organizatorilor. 

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

A fost greu anul 2025? Să vedeți ce măriri de taxe se pregătesc pentru 2026

Dacă 2025 a fost un an greu, anul viitor va fi unul cel puțin la fel de dificil, dacă...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect