Doi tineri din județul Sibiu au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind bănuiț că ar fi comis mai multe furturi de animale, pe raza unor comune din județul Vâlcea.
Polițiștii vâlceni au destructurat o grupare specializată în furturi de animale, care, între 2 și 8 decembrie, ar fi furat mai multe animale din gospodăriile oamenilor, cauzând un prejudiciu de peste 15.000 de lei.
Cercetările au condus la identificarea a doi tineri, de 21 și 24 de ani din comunele Porumbacu și Poplaca, care ar fi acționat cu o autoutilitară, reușind să fure 6 bovine, un cal și alte bunuri din curțile oamenilor, pentru a le vinde.
„În urma verificărilor au fost găsite și redate proprietarilor, 4 bovine sustrase, una dintre ele la domiciliul unuia dintre tineri, iar celelalte la locuințele unor persoane care le-ar fi cumpărat. De la percheziții au fost ridicate și sumele de 12.000 de euro și 14.000 de lei și o autoutilitara folosită la comiterea furturilor de animale.
Față de cei doi s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, aceștia fiind încarcerați la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din Vâlcea. Astăzi, ei vor fi prezentați instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă. Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi, în 3 cauze penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat”, transmite IGPR.