5.2 C
Sibiu
vineri, noiembrie 29, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Din culisele evenimentului Spectacol pentru Moș Crăciun -de vorbă cu Ioana Curta, președintele Asociației e-Xplorator

Cele mai citite

Pe parcursul a două săptămâni, în intervalul 6-7 și 13-14 decembrie, se desfășoară în cele 4 sate ale comunei Șelimbăr evenimentul ”Spectacol pentru Moș Crăciun”, organizat de Asociația e-Xplorator Sibiu și cofinanțat de Primăria și Consiliul Local Șelimbăr prin Agenda culturală. Magia sărbătorilor de iarnă vine în satele șelimbărene prin cântece populare din folclorul autentic, obiceiuri străvechi și colinde. 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Doamna Ioana Curta, ne-am întâlnit pe parcursul acestui an de mai multe ori cu ocazia proiectelor organizate de Asociația e-Xplorator. Ce ne puteți spune despre activitatea Asociației?
Asociația e-Xplorator Sibiu este o organizație culturală înființată în 20 iunie 2006, în scopul încurajării și organizării schimburilor de valori culturale și științifice între tinerii din mediile multinaționale. Asociația noastră își propune susținerea și desfășurarea de evenimente culturale și educaționale, care să vină în sprijinul păstrării tradițiilor și cultivării sentimentelor de dragoste și apreciere a folclorului românesc. Activități principale ale Asociației e-Xplorator sunt realizarea proiectelor culturale care au ca scop susținerea și dezvoltarea culturală a tinerilor, păstrarea tradițiilor și a obiceiurilor, schimburile de valori culturale, având o deschidere mare pentru toți membrii comunității. În decursul celor 12 ani de activitate Asociația e-Xplorator Sibiu a desfășurat proiecte culturale importante, având ca parteneri și finanțatori,  principalii actori culturali din Sibiu, Casa de cultură a Studenților Sibiu, Casa de Cultură a Municipiului Sibiu, Primăria și Consiliul Local Sibiu, Ministerul Tineretului și Sportului și Primăria Comunei Șelimbăr.
Între proiectele noastre de suflet aș putea aminti ”History StoneMiles”, ”Iubim Sibiul! Să-l lăsăm să respire!”, ”Hai la masă! Rețete demult uitate, rețete redescoperite!”, ”Personalități de referință ale Sibiului”, ”Femei puternice, femei de succes”, ”Șezătoare de Crăciun la Șelimbăr”, sau proiectele pe care le-am desfășurat anul acesta, unele aflate la a doua sau a treia ediție, cum sunt: ”Sibiu Food Camp”, sau altele aflate la prima ediție ”Seminar vocațional de PR”,  ”Tinerii de elită ai Sibiului”, ”Sărbătoarea portului popular” sau ”Spectacol pentru Moș Crăciun”.

Pentru că ați pomenit de Spectacol pentru Moș Crăciun la Șelimbăr, vreau să ne spuneți mai multe despre acest spectacol.
”Spectacol pentru Moș Crăciun” este un spectacol care va fi prezentat locuitorilor comunei Șelimbăr, în fiecare dintre cele 4 sate ale comunei, începând din 6 decembrie, la Căminul Cultural din Veștem (ora 18,00) și continuând la Șelimbăr (7 decembrie), Bungard (13 decembrie) și Mohu (14 decembrie). Este un spectacol care vine să acompanieze mirosul de brad, cozonacul, sarmalele și vinul fiert din casele șelimbărenilor cu colindele și tradiții strămoșești.
Prin această serie de evenimente ne-am propus să valorificăm tradițiile și obiceiurile zonei și să le facem cunoscute în rândul tinerilor, iar persoanelor în vârstă să le facem o bucurie  reamintindu-le  tradiții și obiceiurile care stau la baza societății noastre.
Crăciunul, în cele 4 sate ale comunei Șelimbăr, va veni cu un spectacol de colinde care, sperăm noi, îi va conecta pe toți cei prezenți la rădăcinile noastre cele mai sănătoase, prin muzică populară, colindele și obiceiurile specifice zonei.
Cine sunt artiștii care urcă pe scenă în cadrul evenimentului?
În toate cele patru seri vor avea loc recitaluri de colinde, susținute de artiștii: Eugen Mihăilă, Izabela Tomiță, Mihaela Lal, acompaniați de formație. De asemenea colindele vor răsuna în săli și prin interpretarea Grupul Folcloric Tradițional ”Doruri Sibiene”.
Momentul culminant al spectacolului este atins la intrarea pe scenă a Cetei de flăcăi care vor interpreta obiceiul ”Cerutul fetelor la ceată”, un obicei vechi, practicat încă din anul 1925 care are loc în seara din Ajunul Crăciunului. De asemenea colindatul fetelor nemăritate sau grupurile vârstnice de colindători sunt adevărate momente artistice care dau farmec sărbătorii Crăciunului.
Actrițe îndrăgite precum Andrada Grosu, sau Cezara Crețu vor spune copiilor povești de Crăciun. Spectacolul se încheie, așa cum îi stă bine oricărui spectacol din decembrie, cu prezența lui Moș Crăciun.
Cine se află în spatele acestei organizări minuțioase?
Mă bucur că ați întrebat și am ocazia să-i prezint și pe colegii mei: Teodor Boantă și Răzvan Curta, dar și echipa de studenți voluntari de la Facultatea de Științe Socio-Umane, Jurnalism și Relații Publice care au fost prezenți zi de zi alături de noi: Andreea Ștefan, Floriana Mitriș, Georgiana Chiția, Marius Coșcodari, Samuel Gălan și mulți alții care au făcut posibilă desfășurarea acestei serii de spectacole. Și nu în ultimul rând cei care au susținut material acest spectacol, co-finanțatorii, Primăria și Consiliul Local Șelimbăr.
 

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

CSU Sibiu în colaps… sportiv și managerial

Baschetul sibian este în colaps. Două înfrângeri jenante și rușinoase, în fața Universității Cluj-Napoca, în deplasare, și acasă, cu...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect