5.2 C
Sibiu
vineri, noiembrie 29, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Primăria Sibiu, acuzată că a obținut ilegal autorizația de construire pentru Calea Cisnădiei

Cele mai citite

Proiectul de modernizare și lărgire a arterei Calea Cisnădie, inițiat de Primăria Sibiu, se află deja într-o fază avansată, fiind semnat deja contractul cu firma care a câștigat licitația. Cu toate acestea, unele probleme juridice par că nu lasă acest proiect să se deruleze. Există acuzații care vizează obținerea în mod nelegal a autorizației de construire, pe baza unui acord de mediu incorect emis.
Asociația proprietarilor din blocurile de pe Calea Cisnădiei acuză Primăria Sibiu de faptul că lărgește această stradă prin defrișarea ilegală a unor arbori. Alexadru Costan, președintele acestei asociații, spune că acceptă lărgirea acestei șosele, dacă asta aduce o îmbunătățire a traficului, însă vrea să se facă totul cu respectarea legii. Problema este legată de autorizația de construire, emisă de primărie.
Proiectul de modernizare este unul foarte simplu de înțeles. Strada are în prezent o bandă pe sens, iar la final va avea două benzi pe sens. Nu știm acum cât de utilă va fi lărgirea, dar este una dintre puținele măsuri care pot fi luate în acest moment pentru fluidizarea traficului. Există acuzații legate de inutilitatea lărgirii, pentru că aglomerația se va muta în următoarea intersecție, cu străzile Dima și Rahovei. Dar aici apar acuzațiile aduse de locatarii de la blocurile de pe Calea Cisnădiei. Ei se tem că poluarea în zonă va crește exponențial, după ce cozile se vor muta chiar sub ferestrelelor. Poluarea atât fonică, dar și a aerului este deja una care depășește limitele admise. Unul dintre detaliile care i-a înfuriat pe locatari este tăierea arborilor existenți, care acum funcționează ca o perdea de filtrare.
“Pentru lărgirea străzii Calea Cisnădiei între str. Gheorghe Dima și ieșirea din Municipiul Sibiu, Primăria, deși avea obligația legală, conform Legii 350/2001, să facă o consultare cu proprietarii direct afectați de aceste lucrări, a preferat să evite această etapă, astfel încât în luna septembrie 2019 am aflat din presă că această lucrare urmează să fie autorizată.”, ne precizează Alexandru Costan, referior la problemele pe care le tot semnalează primăriei.
“ La data de 21 octombrie 2019, am participat la consultarea făcută de către CJ Sibiu și a informat-o pe doamna primar Astrid Fodor că, din 2014, conform studiului făcut la comanda PMS, în acea zonă s-a depășit nivelul maxim de zgomot. Acum, prin lărgire, traficul va ajunge la exact cinci metri de imobile. Acea perdea naturală de copaci care există acolo și care mai oprește din zgomot va fi anulată. Deci se mută coada la geamurile noastre, nu s-a făcut dezbatere cu noi și problema de trafic de acolo este cauzată de strangularea creată de străzile din Sibiu, și nu de drumul județean.”, mai spune Costan.
“Am solicitat de la Direcția de Sănătate Publică și APM Sibiu să ne informeze dacă s-au solicitat avize de la ei și dacă culoarele laterale de zona verde, care au și arbori, au primit aviz pentru tăiere.
Din răspunsul APM Sibiu,  primit pe mail la data de 25 noiembrie 2019, reiese ca Primăria nu propune tăierea acestora, iar ca urmare a acestui răspuns s-a transmis o adresă la Garda de Mediu Sibiu, dar de la care nu s-a primit niciun răspuns până la această data.” spun cei de la asociația de proprietari. După cum reiese din adresa consultată de noi, APM susține, prin semnătura Liviei Mitea, director executiv, că în documentația depusă pentru emiterea acordului de mediu pentru proiectul “Reconfigurare carosabil strada Calea Cisnădiei” NU SE PROPUNE TĂIEREA ARBORILOR EXISTENȚI”.

Primăria Sibiu – cu arbori tăiați
Realitatea este una singură: proiectul Primăriei Sibiu prevede, inevitabil, eliminarea copacilor existenți. Fără această tăiere nu se poate, de altfel, obține lărgirea mult dorită de primărie. De altfel, în caietul de sarcini și în proiectul publicat de primărie pe baza căruia s-a obținut autorizația de construire este clar menționat faptul că se taie acești arbori. “Pe zonele dintre trotuar si partea carosabila / spatii de parcare / clădiri, se vor amenaja spații verzi din pământ vegetal în grosime de 15 cm. Se vor planta arbori ornamentali și arbuști. Între km 0+110 si 0+160 taluzul de pa partea dreaptă va fi săpat și se va amenaja un taluz nou, înierbat, cu pantă naturală. Arborii existenți afectați de lucrările de modernizare vor fi tăiați si înlocuiți cu alții noi.”, se arată în caietul de sarcini. Practic, pe partea dreaptă în direcția Cisnădie, spațiul este mai mare, acolo existând un loc, nu foarte mare, pentru replantare. Dispare taluzul actual și se îngustează trotuarul. Pe partea stângă, însă, distanța de la clădiri la carosabil este mai mică. În prezent, spațiul verde de pe această parte găzduiește pomii plantați în urmă cu 5 – 6 ani, la ultima reabilitare a străzii. Aceșta vor fi retezați, iar strada va merge foarte aproape de blocuri. Pe proiect sunt trecuție noi arbuști ce vor fi plantați, între trotuar și ferestre (parte din ei există deja). Dar aici s-a întâmplat contradicția din documentele oficiale.

Sibiu 100% a cerut Primăriei Sibiu să spună exact dacă proiectul prevede sau nu tăierile. “În documentația depusă la Agenția Națională pentru Protecția Mediului (ANPM), în planul de situație atașat memoriului tehnic, se preciza faptul că arborii existenți urmează să fie îndepărtați pentru a permite efectuarea lucrărilor de lărgire a străzii. Ca răspuns, ANPM a emis un aviz prin care specifică faptul că proiectul propus nu se supune procedurii de evaluare a impactului asupra mediului.”, ne transmite Mirela Gligore, purtător de cuvânt al Primăriei Sibiu.  Cei de la primărie mai specifică faptul că vor amenaja noi spații verzi, dar vorbim, totuși, despre o mare contradicție în actele existente.
APM Sibiu – fără arbori tăiați
Am cerut și noi un punct de vedere la Agenția pentru Protecția Mediului Sibiu, gândindu-ne că poate a fost o greșeală. Răspunsul este la fel de clar: NU SUNT PREVĂZUTE TĂIERI DE ARBORI. Iată ăspunsul exact:
“-        APM Sibiu a emis pentru proiectul propus de Primăria Municipiului Sibiu – ”Reconfigurare carosabil str. Calea Cisnădiei” amplasat în localitatea Sibiu, str. Calea Cisnădiei, intravilan, clasarea notificării, având în vedere faptul că proiectul nu intră sub incidența Legii nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului. Deoarece proiectul respectiv nu se supune procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, nu este necesară emiterea acordului de mediu.
–        În planșa depusă ca anexă la proiect este evidențiată linia arborilor existenți pe una dintre laturile străzii care urmează a fi reconfigurată și care va rămâne neafectată în urma realizării proiectului.
–        În notificarea depusă pentru solicitarea emiterii acordului de mediu pentru proiectul mai sus amintit, nu sunt prevăzute tăieri de arbori. Terenul pe care se află amplasați arborii nu este inclus în categoria spațiilor verzi și nu este evidențiat în registrul spațiilor verzi.” Rpsunsul este semnat de Livia Mitea, director executiv.”
Proprietarii, deciși să oprească lucrările
Din punctul nostru de vedere, reamenajarea străzii ar putea aduce o reechilibrare a acestor tăieri, prin faptul că se vor planta alți arbori. După cum spune primăria, “proiectul de reconfigurare a acestei porțiuni de stradă include amenajarea a peste 2700 de metri pătrați de gazon și plantarea a 70 de arbori noi pe aliniamentul stradal, după finalizarea lucrărilor”. Dar rămâne această problemă a actelor legale sau nu. Asociația Proprietarilor cere primăriei să intre în legalitate, adică să obțină o nouă autorizație sau să se modifice acordul de mediu.
 “Asociația de proprietari CT10/2, în cadrul unei Adunări Generale Extraordinare a hotărât cu unanimitate de voturi să continuăm demersurile legale de stopare a acestor lucrări, costurile fiind suportate de către Asociație.” mai spun proprietarii din zona afectată, deși, cel mai probabil, proiectul va merge mai departe cu sau fără voia lor.
Potrivit Primăriei Sibiu, după semnarea contractului, în această lună, ordinul de începere al lucrărilor va fi emis în luna martie 2020.  Conform contractului, durata lucrărilor este de 6 luni de la acel moment, iar garanția lucrărilor este de 5 ani.
 
 

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Ziua Națională a României sărbătorită cu emoție la Ruja

Pe 1 Decembrie, în satul Ruja, elevii claselor primare de la Liceul „August Treboniu Laurian” Agnita-Ruja au adus bucurie...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect