3.1 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

VIDEO&FOTO Construcția noului Stadion Municipal Sibiu, scoasă la licitație în noaptea de Crăciun

Cele mai citite

Primăria Sibiu contractează a doua etapă de execuție a lucrărilor pentru modernizarea stadionului de fotbal din oraș. Este vorba despre construcția celor 3 peluze demolate. Valoarea contractului va fi suportată din bugetul local.
În noaptea de Crăciun, când cadourile erau puse sub brad, municipalitatea sibiană a făcut un cadou microbiștilor și a lansat pe site-ul de licitații publice anunțul pentru contractarea lucrărilor de execuție pentru proiectul „Modernizare Stadion Municipal Sibiu”. Contractul prevede construcția peluzei nord, a tribunei oficiale și a peluzei sud. Noile tribune vor păstra parametrii stabiliți prin proiectul tehnic care a fost deja întocmit și care corespunde cerințelor UEFA pentru un stadion de categoria IV. Valoarea totală a contractului a fost estimată la 133.981.956 lei, adică aproximativ 28 de milioane de euro.
Prețul stadionului, așa cum a fost estimat pentru această licitație, este mai mic decât cel propus inițial în Consiliul Local, când a fost aprobată această investiție. Contractul prevede o valoare estimată mai mică cu 11 milioane de euro față de cele 39 de milioane anunțate de primarul Astrid Fodor la acel moment. O altă diferență este durata construcției, care a crescut de la 18 luni la 24 de luni.
În total Primăria a anunțat că vor fi  12.363 de locuri pe stadion, cu tot cu cele 4.275 de locuri din tribuna actuală, la care se adaugă 1.746 de locuri ale noii tribune oficiale, peluza nord, cu 3.949 de locuri și peluza sud, cu 2.393 de locuri.
Prețul anunțat de primărie a generat critici, fiind considerat prea mare pentru un număr atât de mic de locuri. Stadionul din Arad, ridicat de la zero, a costat, după cum scrie presa din oraș, 14 milioane de euro, iar stadionul din Târgu Jiu, aproximativ 30 de milioane de euro. Construcția de la Sibiu va presupune ridicarea a numai trei tribune, prima existând deja. Altfel spus, s-au cheltuit deja 2,8 milioane de euro pentru renovarea unei tribune și instalarea gazonului nou, la care se vor adăuga aproape 34 de milioane de euro (cu TVA inclus).
Noua construcție va fi prevăzută cu patru corpuri de clădire (tribuna actuală și alte trei construcții noi).

TRIBUNA OFICIALĂ, amplasată paralel cu strada Octavian Goga, care va fi situată pe partea opusă de actuala tribună oficială, va avea un regim de înălțime Subsol + Parter + 3 etaje. Subsolul va fi amenajat ca parcare auto pentru aproximativ 85 de autoturisme. În zona parterului se vor realiza mai multe căi de acces separate, atât funcțional cât și fizic: acces sportivi – amplasat central și separat de accesele VIP, presă și spectatori, acces VIP, acces presă. Pe cele două laturi ale tribunei se va face accesul spectatorilor în zona gradenelor. Scările sunt deschise și dimensionate pentru evacuarea a cinci fluxuri cu acces direct în zona „tampon” cu spații aferente spectatorilor, adică zona în care vor fi prevăzute spațiile pentru alimentație publică, grupurile sanitare și cabinet medical. Tot la parter, vor fi amenajate spațiile pentru sportivi, spațiile tehnice și o parte din birourile administrative, dar și alte două căi de acces lateral de unde se poate accesa zona suprafeței de joc.
Etajul 1 va fi dedicat accesului spectatorilor pe stadion și pentru media, iar etajul 2 va fi exclusiv zonă VIP. Etajul 3 va fi dedicat tot presei și va fi prevăzut cu masă pentru comentatorii sportivi, studiouri și camere tehnice pentru transmiterea în direct a meciurilor disputate pe acest stadion.
PELUZA NORD va fi în formă de arc de cerc cu închiderea extremităților pe cele două tribune (Est și Vest) și va avea un regim de înălțime P+1E. Și la parterul acestei construcții vor fi amenajate 61 de locuri de parcare, din care patru locuri pentru persoane cu dizabilități. Zona de parcare va fi împărțită în două tronsoane: două accese pentru persoane cu dizabilități cu rampa de acces la nivelul locurilor aferente persoanelor cu dizabilități și acces central pentru autospecială pompieri. La etajul 1 vor fi spații de acces spectatori în zona scaunelor, grupuri sanitare, alimentație publică, punct de prim ajutor, acces pentru spectatori în zona scaunelor.
PELUZA SUD va găzdui la parter spațiile tehnice utile stadionului și vestiarele pentru sportivi folosite la antrenamente sau jocuri neoficiale. Etajul 1 va avea aceeași funcționalitate: spații acces spectatori, alimentație publică, grupuri sanitare.
Extinderea sistemului de turnicheți, montarea unui sistem de sonorizare pentru întregul stadion, sistem de supraveghere video modernizarea sălii de atletism de sub tribuna existentă, sisteme de control acces și antiefracție, tabele de scor electronice în tribune, dotarea spațiilor interioare și amenajarea întregului amplasament al Stadionului sunt câteva dintre lucrările pe care contractantul este obligat, prin caietul de sarcini, să le execute.
Durata pentru finalizarea construcțiilor este de 24 de luni de la semnarea ordinului de începere a lucrărilor, iar garanția este de 5 ani.
https://www.facebook.com/watch/?v=453580018596655

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO/VIDEO – Protest după alegeri: „Tinerii vă spun în cor/Nu votați un dictator”

Peste 300 de tineri protestează, luni seara, în Piața Universității,, împotriva candidatului la președinție ajuns în turul doi cu...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect