Concertele Noului An de la Filarmonica de Stat Sibiu sunt sold out

Cele mai citite

Toate cele trei Concerte Extraordinare ale Noului An, programate în 9, 10 și 11 ianuarie 2020 la Sala Thalia a Filarmonicii de Stat Sibiu, sunt sold out.
Orchestra Simfonică a Filarmonicii de Stat Sibiu va fi condusă de dirijorul argentinian Tulio Gagliardo. Pe scenă vor mai urca soliștii Svetla Krsteva (soprană) și Aydin Ustuk (tenor) precum și dansatorii Carlos Vilan și Laura Daganzo Morales.
“Cu un format inedit care include, pe lângă secvențele muzicale și momente de dans, cele trei Concerte ale Noului An de la Sibiu s-au dovedit a fi – și în acest an – cel mai așteptat moment cultural al acestei perioade. Cu două zile înainte de primul eveniment, toate biletele pentru cele trei concerte au fost epuizate.
Programul concertelor cuprinde compoziții semnate de Johann Strauss, Joaquín Turina, Georges Bizet, Franz Lehár, Giuseppe Verdi, Agustín Lara.
Evenimentul va avea loc la Sala Thalia a Filarmonicii de Stat Sibiu, este organizat cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Sibiu și face parte din Stagiunea 2019-2020 ”Beethovenescu”, partenerul evenimentului fiindRotary Club Sibiu”, explică reprezentanții Filarmonicii din Sibiu.

spot_img
Ultimele știri

LOVITURĂ pentru Spitalul Municipal Sibiu: NICIUN post aprobat prin Memorandumul Guvernului. Cum va fi rezolvată situația

Spitalul Municipal Sibiu, fără niciun post aprobat prin Memorandumul Guvernului. Managerul Ștefania Șerban: „Este greu de înțeles cum un...

Știri pe același subiect