18.2 C
Sibiu
joi, aprilie 17, 2025

Constantin Chiriac, mesaj din partea TNRS și FITS: „Sergiu Cipariu a fost nu numai un mare muzician, dar un artist care și-a pus amprenta în numele emoției”

Cele mai citite

Constantin Chiriac, directorul Teatrului Național „Radu Stanca” și președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, a transmis, astăzi, un mesaj referitor la trecerea în neființă a artistului Sergiu Cipariu.
„Pleacă dintre noi unul dintre cei mai hăruiți artiști populari pe care i-a avut regiunea Sibiului de-a lungul timpului – Sergiu Cipariu, un om care a încântat cu taragotul, cu țambalul, cu toate instrumentele la care știa să cânte, dar mai ales cu poezia, generații și generații de spectatori. Venit din stirpea marilor lăutari, pornind de la Anton Pann la Barbu Lăutaru, Sergiu Cipariu a fost nu numai un mare muzician, dar un artist care și-a pus amprenta în numele emoției, în numele zâmbetului, în numele energiei pozitive, pe toți cei pe care i-a întâlnit. În numele Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu, al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, a celorlalte structuri pe care le conduc și la care el a fost părtaș, trimitem astăzi gândul nostru pios pentru familia îndoliată pentru prietenii îndurerați, pentru marele artist care va rămâne în memoria noastră. Drum cu lumină!”, a transmis Chiriac.
Sergiu Cipariu a murit luni, în casa sa din Orlat. Acesta împlinise luna trecută 70 de ani. Luni, a fost solicitată o Ambulanță, dar medicii nu l-au mai putut ajuta pe Sergiu Cipariu, ei declarând decesul artistului.

Publicitate
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Copil de 11 ani aflat pe o bicicletă lovit de un autoturism

Un copil de 11 ani aflat pe o bicicletă a fost rănit, miercuri seara, într-un accident rutier produs în...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect