-3.7 C
Sibiu
miercuri, ianuarie 14, 2026

Fostul ministru Daniel Chițoiu pus sub acuzare de ucidere din culpă

Cele mai citite

Fost ministru Daniel Chițoiu a fost înștiințat oficial de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș că pe numele său a fost declanșată urmărirea penală, fiind învinuit de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.
Daniel Chițoiu s-a prezentat astăzi, 9 ianuarie 2020,  la sediul Parchetului Argeș unde a fost anunțat că, în dosarul accidentului rutier în care a fost implicat a doua zi de Crăciun și în urma căruia și-au pierdut viața două persoane, are calitate de suspect.
Potrivit AGERPRESS, „fostul ministru Daniel Chițoiu a fost pus sub acuzare joi, 9 ianuarie, de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, în dosarul accidentului rutier în care acesta a fost implicat, soldat cu decesul a două persoane”.
În accidentul rutier petrecut în ziua de 26 decembrie 2019, pe raza localității Zamfierști, județul Argeș, au fost implicate două autoturisme, dintre care unul condus de Daniel Chițoiu, iar celălat condus de un bărbat de 82 de ani, din Pitești. În urma coliziunii dintre cele două autoturisme a rezultat decesul vârstnicului și rănirea gravă a pasagerei aflată în același autoturism cu bărbatul de 82 de ani care, ulterior a decedat și ea. Potrivit aceleiași surse, imediat după producerea accidentului, Daniel Chițoiu a fost filmat în picioare, însă ulterior acesta a fost luat cu targa și internat la Spitalul Floreasca. Fostul ministru a fost testat cu aparatul etilotest, dar rezultatele au fost negative.
 

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Doi sibieni riscă să ajungă la pușcărie pentru furt de lemne

Mai multe persoane sunt cercetate penal de polițiștii sibieni pentru furt de material lemnos, în localitățile Brateiu și Nocrich.Astfel,...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect