7.4 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Costurile necesare construirii străzilor de pământ din Sibiu schimbate pentru a treia oară de primărie

Cele mai citite

Primăria Sibiu modifică pentru a treia oară indicatorii tehnico-economici necesari pentru construirea, refacerea și modernizarea unui lot de șapte străzi de pământ din Sibiu. Proiectul de modificare va fi suspus votului în ședința Consiliului Local care va avea loc vineri, 31 ianuarie. Banii cu care se vor construi aceste străzi provin dintr-un împrumut rambursabil pe care administrația municipală l-a făcut încă din 2015 la Banca Europeană pentru Reconstucție și Dezvoltare (BERD).
Sibienii încă așteaptă construirea străzilor de pământ din Sibiu, construcție care trenează de ani de zile. Pentru a treia oară, Primăria Sibiu solicită consilierilor locali votul pentru modificarea indicatorilor tehnico-economici pentru construirea unui lot de șapte străzi din oraș. Cu alte cuvinte, costurile pentru executarea lucrărilor au suferit modificări. Primii indicatori tehnico – economici au fost aprobați în 2017. Ulterior, în 2019, valoarea acestora a fost schimbată, iar acum se supune votului o a treia modificare.
Străzile vizate de acest proiect sunt:

  • Cisnădioara – 2019, valoare construcție – 88.737,40 lei – 2020, valoarea construcție – 91.682, 47 lei fără TVA;
  • Rovine – 2019 – 972.681 lei – 2020 – 1.122.315,80 lei;
  • Anul 1848 – 2019 – 1.084.227 lei – 2020 – 1.010, 448, 56 lei;
  • Stejarului – 2019 – 384.526,60 lei – 2020 – 367.016,11 lei;
  • Flacăra – 2019 – 370.056,60 lei – 2020 – 368.212.97 lei;
  • Tineretului – 2019 – 853.025 lei – 2020 – 792.240,35 lei;
  • 16 Februarie – 2019 – 373.363 – 2020 – 350.810,88 lei;

Dacă cifrele vor fi analizate se poate vedea că valoarea de construcție a cinci din cele șapte străzi a scăzut, excepție făcând străzile Cisnădioara și Rovine a căror indicatori tehnico – economici au crescut. În raportul de specialitate întocmit în vederea aprobării acestei hotărâri nu sunt expuse motivele pentru care indicatorii tehnico-economici au suferit modificări.

Trebuie spus că, la ora actuală, în Sibiu există 46 de străzi de pământ care așteaptă să fie construite.
 

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Apă-canal aniversează 130 de ani de distribuție centralizată

Apă Canal Sibiu celebrează, în aceste zile, 130 de ani de distribuție centralizată a apei, iar cu acest prilej...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect