0.2 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Patru cazuri confirmate de gripă, la Sibiu. Virozele respiratorii, în creștere

Cele mai citite

În ultima săptămână, numărul pacienților afectați de infecții respiratorii a crescut cu 10%, în județul Sibiu. Până în prezent, numărul cazurilor de gripă confirmate în județ este de patru persoane, dintre care un deces.
Săptămâna trecută a marcat o creștere seminifcativă a îmbolnăvirilor, în județul Sibiu. Cazurile de suspiciune de gripă au fost în număr de 211, o creștere substanțială față de 83 de cazuri observate în săptămâna anterioară de supraveghere. Până în data de 28 ianuarie, 34 de sibieni erau internați cu suspiciune de gripă, dintre care 19 la copii. De asemenea, în colectivități au fost raportate 97 de absențe motivate de suspiciunea de gripă.
În aceeași perioadă, doi elevi de la  Liceul de Arta Sibiu au fost testați pentru confirmarea gripei. Testele au fost efectuate la Institutul Cantacuzino din București, iar rezultatele pozitive pentru gripă tip AH3, în ambele cazuri. Cei doi elevi nu au fost internați pentru îngrijiri și se află în stare bună. La Liceul de Arta Sibiu a evoluat un focar de îmbolnăviri cu suspiciunea de gripă, cu șase cazuri în clasa a VII-a. Toate cazurile au fost izolate la domiciliu. Copiii au revenit la școală, în mod normal, luni. 
Numărul de infecţii respiratorii acute raportate a crescut, de asemenea, cu circa 10,32%, potrivit Direcției de Sănătate Publică a Judeţului Sibiu. Numărul de infecții respiratorii înregistrate, în perioada 20-26 ianuarie, a fost de 2255, comparativ cu 2044, raportate în a doua săptămână a anului 2020. 
Față de aceeași perioadă a anului trecut, cazurile raportate sunt mai puțin numeroase cu 22,95 (2927). Cele mai multe cazuri de infecții respiratorii acute, aproximativ 37%, s-au înregistrat la grupa de vârstă 15-49 ani. 
Numărul pneumoniilor din această săptămână de supraveghere a fost de 423 de cazuri. Cele mai multe, în număr de 117, au survenit tot la grupa de vârstă 15-49 ani. 
Primul deces survenit la Sibiu în urma unui caz de gripă a fost un bărbat de 43 ani, domiciliat în Poplaca. El a fost testat pozitiv pentru virusul gripal AH1N1 pandemic2009. Bărbatul avea factori de risc asociați, obezitate și fumat, și nu a fost vaccinat antigripal în acest sezon. În perioada de incubație a călătorit în județul Vâlcea (Govora) și a revenit cu simptome de gripă. 
Primul caz de gripă din acest sezon, pe raza județului Sibiu, a fost la o bolnavă de 34 ani, domiciliată în Mediaș. Femeia, gravidă și nevaccinată antigripal, a fost internată în Secţia Boli infecţioase din Târgu Mureș, cu gripă de tip AH3. Evoluția a fost favorabilă, iar pacienta a fost externată vineri, 3 ianuarie.
Măsuri pentru prevenirea îmbolnăvirii
Ssunt esențiale măsurile de igienă personală pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecțiuni respiratorii și în special prin gripă. Sunt importante spălarea pe mâini cu apă și săpun, folosirea batistelor pentru strănut sau tuse, respectarea unui regim de viață sănătos – alimentație bazată pe legume și fructe, odihnă și mișcare.
Persoanele din grupe de risc pentru forme severe (bolnavi cronici, vârstnici, persoane imunodeprimate, gravide, copii mici) sunt sfătuite să anunțe medicul de familie cât mai curând după debutul bolii pentru diagnosticare și instituirea precoce a tratamentului antiviral, de preferat în primele două-trei zile de evoluție a bolii.
Reprezentanții DSP Sibiu recomandă populației care prezintă semne de boală să rămână la domiciliu și să contacteze medicul de familie pentru recomandări. Potrivit declarației recente a profesorului Adrian Streinu-Cercel „gripa se tratează cu medicamente antivirale unul dintre acestea fiind Osetamivir, care are efect în 24 de ore.”
Campania de vaccinare antigripală a început în data de 21 octombrie 2019. În judeţul Sibiu au fost alocate 26.800 de doze de vaccin antigripal, în patru tranșe (prima = 900 doze, a doua = 8.930 doze, a treia = 8.930 doze, a patra = 8.040), reprezentând circa 70% din totalul persoanelor catagrafiate în judeţul nostru, și anume 37.755.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect