Primăria Sibiu a început campania de colectare a taxelor de la persoanele fizice care își închiriază locuințele în regim hotelier. Sumele încasate ar putea depăși 100.000 de euro.
Direcția Taxe și Impozite a Primăriei Sibiu a trimis adrese tuturor proprietarilor de locuințe din Sibiu care și-au declarat venituri la ANAF din închirierea în regim hotelier a uneia sau mai multe camere ale locuințelor. Chiar dacă cele două instituții nu își comunică sumele încasate (declarate) de proprietari, administrația sibiană are acces la lista imobilelor închirate turiștilor. Cei care obțin venituri din aceste activități au obligația să încaseze și să vireze la primărie 1% din încasările din turism, similar cu orice hotel sau pensiune. Această taxă a fost introdusă în 2016 și a fost actualizată în fiecare an prin hotărâri ale Consiliului Local Sibiu în fiecare an. Conform legii, structurile turistice, indiferent de tipul lor, trebuie să declare și să plătească suma de 1% până în data de 10 ale lunii următoare celei pentru care se face declarația.
În același timp, proprietarii trebuie să-și declare spațiile utilizate pentru închiriere în regim hotelier ca spații nerezidențiale. În consecință, pentru suprafețele de acest gen impozitul pe imobil va fi diferit. Calculul se face proporțional raportat la întreaga suprafață a apartamentului pentru care se face impozitarea. Dacă se închiriază doar 50% din locuință, jumătate din impozit va fi pentru spații rezidențiale, jumătate pentru nerezidențiale, adică mai mare. În același timp, trebuie făcută o declarație pentru salubritate pentru aceste spații.
În prezent, activitatea de închirere în regim hotelier presupune declararea veniturilor la ANAF și plata unui impozit corespunzător, în sistem forfetar sau în sistem real, după caz. De asemenea, pentru aceste sume se datorează CAS și CASS, dacă cel care obține venituri nu plătește aceste contribuții deja, la alte venituri.
Închirerea de locuințe în regim hotelier de persoane private este o activitate larg răspândită în Europa, fiind o alternativă la sistemele clasice de cazare, hoteluri și pensiuni.
Datele publicate de airbnb.com, privind situația din Sibiu, arată că, la sfârșitul anului trecut erau înscrise în acest sistem de închiriere aproape 1.400 de locuințe, iar nivelul mediu al încasărilor acestora a fost, doar pe platforma respectivă, de 423 de euro lunar. Potrivit deicizie consiliului local, 4,23 euro trebuie virați la primărie, ca taxă locală. Dar dacă ținem cont de faptul că orice proprietate folosește cel puțin două platforme, adică și booking.com sau turistinfo.ro, estimările noastre arată că, în medie, proprietățile din Sibiu obțin 800 de euro lunar (venituri brute). În total, veniturile anuale ale proprietăților care se închiriază în regim hotelier în Sibiu depășesc 10 milioane de euro. Taxa pe care ar trebui să o încaseze Primăria Sibiu s-ar ridica, în acest caz, la aproximativ 100.000 de euro.