-1.8 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Protestul de la Tribunalul Sibiu, împotriva eliminării pensiilor speciale, a fost suspendat

Cele mai citite

Începând de săptămâna viitoare magistrații, dar și personalul auxiliar al Tribunalului Sibiu, își vor relua activitatea, respectând programul normal. Protestul început în 27 ianuarie a fost, momentan, suspendat. 
Adunarea generală a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Sibiu a hotărât suspendarea protestului împotriva eliminării pensiilor de serviciu, începând cu data de luni, 10 februarie. Protestul a fost, momentan, parțial suspendat, potrivit unui comunicat transmis de Judecătoria Sibiu. Greva va reintra în discuție în 18 martie, după ce Curtea Constituțională își va prezenta punctul de vedere cu privire la constituționalitatea legii care prevede abrogarea pensiilor de serviciu. Acest act normativ a primit aprobarea Camerei Deputaților, în 28 ianuarie. Dacă legea va fi adoptată doar militarii și polițiștii vor mai primi pensii speciale.
A fost menținută o singură formă de protest, și anume refuzul de participare la constituirea birourilor electorale locale.
În ședința de miercuri, 22 ianuarie, Adunarea generală a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Sibiu a hotărât, cu majoritatea de voturi, adoptarea unei forme de protest. Acțiunea a venit ca o reacție împotriva eliminării pensiilor de serviciu. Miercuri, 29 ianuarie, judecătorii prezenți la ședință și-au asumat, cu unanimitate de voturi, continuarea protestului adoptat prin Hotărârea numărul 2, din 22 ianuarie. Astfel, toate procesele care nu au trebuit să fie soluționate în regim de urgență au fost amânate. Protestul a implicat și personalul auxiliar al Tribunalului, nu doar judecătorii. Ei și-au continua activitatea și pe perioada protestului, însă cu un program mai scurt.
Activitatea instanțelor din întreaga țară a fost suspendată încă din 27 ianuarie, în anticiparea votului din parlament pentru proiectul de lege care prevede abrogarea pensiilor speciale.
În opinia magistraților, pensia de serviciu nu constituie un privilegiu, ci o compensaţie pentru incompatibilităţile şi interdicţiile la care magistraţii sunt supuşi pentru a le asigura independenţei şi imparţialitatea. În comunicatul transmis de Tribunalul Sibiu, se menționează faptul că abrogarea acestor pensii ar constitui o încălcare a independența și statutului constituțional al judecătorilor.
„Acordarea pensiei de serviciu pentru cadrele militare si magistraţi nu reprezintă un privilegiu, ci este justificată în mod obiectiv, ea constituind o compensaţie parţială a inconvenientelor ce rezulta din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună militarii și magistraţii”, se arată în comunicatul transmis de Curtea de Apel Alba Iulia.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect