Una dintre cele mai mari mănăstiri de maici din România, Agapia este un monument care impresionează prin atmosfera caldă dar și prin arhitectura și frescele din interiorul bisericii. Aici, renumitul Nicolae Grigorescu, a îmbrăcat biserica în minunate picturi în perioada 1858-1861.
Aflat pe valea pârâului Agapia, în mijlocul naturii, ansamblul mănăstirii este format din bisericile “Adormirea Maicii Domnului”, “Sf. Ioan Bogoslovul” si “Paraclisul Sf. Nicolae”, anexele și cele 141 de case locuite de măicuțe. Satul mănăstiresc este un loc unic, singurul de acest fel în care am ajuns până acum. Străzile înguste sunt străjuite de case monument istoric de o frumusețe aparte.
Arhitectura specifică locului, ordinea și curățenia, dar mai ales liniștea, sunt cu adevarat aparte. După ce am vizitat curtea mănăstirii, biserica și muzeul, plimbarea pe străzile acestui sat a fost o binecuvântare. Este fascinant să descoperi căsuțele cu prispă, atent îngrijite și parcă nelocuite. Străzile par pustii și doar puținii turiști aflați în această perioadă la Agapia mai apar din loc în loc.
Aici am găsit și casa memorială Alexandru Vlahuță, pe care am vizitat-o și care m-a impresionat peste măsura. Ce loc de pură inspirație! Am trăit file de istorie în încăperile pe care odinioara le-a ocupat marele scriitor, în camera literară unde se întâlnea cu prieteni de seamă, George Cosbuc, I.L. Caragiale, Barbu St. Delavrancea, Octavian Goga, Nicolae Grigorescu și alții.
Cele peste 300 de maici de la Agapia au făcut din acest loc un colț de Rai. Curtea pavată, rondurile pregătite pentru flori, clădirile zugrăvite în alb cu uși și geamuri vopsite în maro, crează un echilibru vizual liniștitor.
Mănăstirea Agapia a fost întemeiată de către Petru Schiopu, voievodul Moldovei iar biserica mare de către hatmanul Gavriil Coci, fratele voievodului Vasile Lupu, în perioada 1641-1643. Până în secolul al XIX-lea, această mănăstire era populată de călugari însă la hotărârea lui Alexandru Moruzi, aceasta a fost transformată în mănăstire de maici. De-a lungul timpului, mănăstirea Agapia a trecut prin numeroase jafuri, incendii și distrugeri însă ea a fost renovată și modificată pe alocuri.
În timpul primului Război Mondial, maicuțele din această mănastire au fost pe câmpul de luptă pentru îngrijirea soldaților răniți iar cele mai în vârstă au rămas la Agapia pentru ajutarea invalizilor sau orfanilor.
La Agapia au poposit de-a lungul anilor, mai ales pe timp de vară, scriitori de renume. Coșbuc, Caragiale, Hașdeu, Delavrancea și Vlahuță veneau la mănăstire pentru a se reculege și pentru a petrece clipe de odihnă în mijlocul naturii, în acest spațiu binecuvantat. Vlahuță și-a construit chiar o anexa la casa mănăstirii, o sufragerie, un loc unde se adunau marii scriitori. Aici, la căsuța cu cerdac, Vlahuță își petrecea verile alături de ai săi prieteni de seamă dar și de ginerele său, pictorul Grigorescu.
Muzeul organizat în interiorul mănăstirii în anul 1927 este primul muzeu mănăstiresc din România și îl are în prim plan pe marele pictor, Nicolae Grigorescu. Cele patru camere ale muzeului adăpostesc obiecte religioase, manuscrise, țesături și icoane. Una din încăperi este dedicata lui Grigorescu, aici fiind expuse 27 de picturi realizate de acesta. 24 dintre opere sunt icoane realizate în perioada în care a fost pictată și biserica, 1858-1861. După ce a finalizat interiorul bisericii, Grigorescu nu a mai pictat niciodata icoane, acest fapt făcând din colecția expusă la Agapia una extrem de valoroasa.
