FC Hermannstadt începe din 2 martie al doilea sezon de play-out consecutiv în Liga I. Fotbaliștii antrenați de Vasile Miriuță vor juca primul meci pe teren propriu, urmând a întâlni pe Chindia Târgoviște. Partida va începe de la ora 18,00. Meciul de pe stadionul Municipal din Sibiu va fi transmis în direct pe Digi Sport HD, Telekom Sport HD și Look Sport.
FC Hermannstadt începe play-out-ul de pe poziția a patra. Sibienii au 13 puncte, 25 fiind zestrea lor în campionat în 26 de partide, iar la înjumătățire li s-a adăugat acel coeficient de 0.5 care în caz de egalitate îi dezavantajează cu Viitorul și Voluntari, dar atât. Viitorul Constanța începe play-out-ul de pe locul I, cu 20 de puncte, fiind urmată de către Dinamo București (17) și Sepsi OSK Sfântu Gheorghe (17). Sub FCH se află Chindia Târgoviște (13), Politehnica Iași (11), Academica Clinceni (11) și FC Voluntari (10). ”Ne așteaptă un meci greu contra unei echipe bune, care vine după niște rezultate bune. Au făcut egal cu FCSB și este o echipă agresivă. Noi jucăm acasă și vrem să începem cu o victorie. Vrem să-i facem fericiți pe suporteri”, a declarat fundașul sibienilor, Raul Opruț.