-2.8 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

5 medalii pentru sportivii noștri la sambo

Cele mai citite

Sportivii noștri s-au prezentat foarte bine la Cupa României de sambo dedicată seniorilor. Patru sportivi ce au reprezentat CSM Sibiu și sibianul Daniel Natea, ce a reprezentat CS Dinamo București au urcat pe podiumul întrecerii ce s-a ținut în 1 martie. Evenimentul a avut loc la Izvorani. La concurs au fost prezenți cei mai buni practicanți de sambo din România. CSM Sibiu a fost condusă de antrenorul Vălean Purece.
Elena Constantin, Daniel Natea, Mihail Doncilă, Alexandru Jenariu și Gheorghe Blănaru au obținut fiecare câte o medalie la Cupa României de Sambo. În 1 martie, la Izvorani, Elena Constantin a fost cea mai valoroasă sportivă de la categoria -57 de kilograme. Ea a avut două partide și le-a câștigat pe ambele foarte rapid. ”Pentru mine această medalie este pornirea de anul acesta. Îmi dă încredere să devin un om vechi în acest sport. Concursul a fost unul de probă să vedem cum începem anul. Am avut două meciuri. Le-am câștigat destul de repede și m-am simțit foarte bine. Îmi este încă greu cu regulile și cu faptul că am voie să fac procedeele de picioare ca în jiu jitsu. Încă mă adaptez la sambo, recunosc asta. Îmi doresc cât mai multe medalii și experiență la sambo, îmi doresc să mă integrez total”, a declarat Elena Constantin. Fosta campionă națională la judo se va pregăti timp de două luni și jumătate, în luna mai ea urmând a participa la Campionatul European de seniori la Sambo, întrecere ce se va desfășura în Rusia, la Ekaterinburg.
Fără emoții pentru Daniel Natea
La categoria +100 de kilograme, Daniel Natea nu a avut un adversar capabil să-i facă față. Colosul din Sibiu a avut trei meciuri și le-a câștigat fără drept de apel, mai ales că pe oponenți îi cunoștea bine și îi mai învinsese și în trecut, diferența dintre el și restul competitorilor în țară fiind clară pentru sportivul de clasă mondială. ”A fost un concurs destul de ușor pentru mine. În total am avut trei meciuri. Toate cele trei meciuri le-am câștigat prin diferență 8-0 înainte de timpul limită. Din păcate în România nu am niște adversari pe mărimea mea și atunci pot spune că îmi este destul de ușor. Este o diferență de valoare destul de considerabilă față de Cupa Președintelui din Belarus (20-21 februarie), unde am luptat cu sportivi pe care i-am întâlnit și la mondiale. În țară sambo crește atât la fete, cât și la băieți, iar de la an la an sunt tot mai tari competițiile”, a spus Daniel Natea. Pentru sibian urmează Supercupa Spaniei la judo, la finalul acestei luni.
Juniorul Alexandru Jenariu a avut o prestație nemaipomenită în concursul de seniori. El a surprins pe toată lumea și a încheiat turneul pe locul 2 la -62 de kilograme, adăugându-și o medalie importantă în palmares, după ce în trecut a făcut la fel la judo.
2 moldoveni care s-au descurcat foarte bine
Clubul Sportiv Municipal din Sibu a fost reprezentat în acest concurs și de doi sportivi din Republica Moldova, Mihail Doncilă și Gheorghe Blănaru. Mihail Doncilă a terminat competiția pe prima poziție, el câștigând aurul la categoria -62 de kilograme. Gheorghe Blănaru a fost și el aproape de aur, însă a pierdut ultimul act al competiției la -72 de kilograme. ”Sambo este o combinație între lupte libere, lupte greco romane și judo. Pe judokani îi avantajează sambo, în pofida luptătorilor. Cupa României a fost un concurs foarte tare. A fost neașteptat de tare, cu mulți competitori la categorii. Am participat cu 5 sportivi. S-au descurcat neașteptat de bine. Alex Jenariu m-a surprins fiind junior și a fost în finală cu Doncilă. Au fost cele mai bune rezultate ale noastre la seniori”, a declarat antrenorul de la CSM Sibiu, Vălean Purece.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Diana Șoșoacă: Îl susțin pe Călin Georgescu dacă va ajuta S.O.S să ocupe Parlamentul și voi fi numită prim-ministru

Preşedintele Partidului S.O.S. România, eurodeputatul Diana Şoşoacă, a declarat, luni, că îl va susţine pe candidatul independent Călin Georgescu...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect