Am plecat la drum din Sibiu înspre Valea Oltului iar traseul pe care am reușit să îl parcurgem într-o zi, cu tot cu micile opriri pentru a imortaliza minunațiile pe care ni le oferă natura în aceste zone dar și trista stațiune Voineasa, care pare că suspină după miile de turiști de odinioară a fost: Sibiu – Brezoi – Voineasa –Obarșia Lotrului – Petroșani – Sebeș – Sibiu.
Voineasa, stațiunea turistică amplasată la aproximativ 80 km de Vâlcea, pe valea Lotrului, atestată documentar în anul 1520 în timpul domniei lui Neagoe Basarab și devenită stațiune împreună cu Vidra în anul 1972 odată cu construirea Hidrocentralei Lotru-Ciunget, pare acum pustie și tristă, fără viață.
Odată, Voineasa era stațiunea adorată de românii care își doreau să se retragă într-o oază de liniște, departe de suflul agitat al orașului și să profite de aerul curat, cu poluare 0 dar și de beneficiile bazei de tratament balnear folosită în tratarea unor afecțiuni ca: astenii nervoase, a stărilor de debilitate, de surmenaj fizic și intelectual, a anemiilor secundare, a bolilor aparatului locomotor și ale căilor respiratorii.
Plimbandu-ne printre faimoasele viluțe cu nume de flori ale stațiunii, acum abandonate, apăsarea pe care o simțeam era de nedescris.
Vila Brândușa, Crinul, Panseluța…așteptau singure și părăsite, uitându-se sfioase printre crengile coniferelor care le înconjurau, să vină turiștii. Asta îmi doream și eu, să vină turiștii, să invie locul acesta! Asta își doreau și ei…cei trei oameni pe care i-am întâlnit stând la taifas pe o bancă în fața unui bloc cu locuințe de serviciu. Erau o parte din puținii oameni care mai lucrau acolo, acum ca paznici ai amintirilor a ceea ce a fost pe vremuri una din „perlele Carpaților” și care cu regret amarnic în voce ne-au povestit despre perioadele de glorie ale acestui loc.
Până în 2010, toate vilele erau funcționale, vile care împreună cu hotel Lotru adunau peste 1600 de turiști pe zi, locurile de cazare de cele mai multe ori fiind insuficiente.
Leagănele și balansoarele ruginite, seamănă perfect cu cele din vremea copilăriei mele iar natura este parca la fel de vie ca atunci. M-am întins pe spate și am privit cerul atât cât se deslușea printre pinii înalți și mi-am imaginat cum era atunci…recunosc, mi-ar fi plăcut să fie și acum la fel. Misteriosul restaurant părăsit care stă să cadă peste mesele aruncate într-un colț, imaginea unui ziar de demult, mobilierul vechi, lumina care pătrunde în interior prin crăpăturile din acoperiș, toate la un loc au reușit să mă transpună într-una din acele zile.
Cu sufletul încărcat, am părăsit stațiunea, uitându-mă înca o dată în urmă la ceea ce ar fi putut să fie un punct de reper în turismul românesc și mult timp nu voi uita acei ochi înlacrimati dar plini de speranță care m-au privit de pe banca din parcul cu vile…am vazut trecutul prin ochii prezentului.
La Obârșia Lotrului drumul se ramifică, cele trei trasee care se pot explora fiind către Ranca, Oașa și către Petroșani. Din păcate două drumuri erau închise, așa că am pornit spre Petroșani, pe un drum anevoios, aproape inpracticabil, unde m-am bucurat din plin de peisajele minunate și am sărit din mașina ori de cate ori mi-am dorit să petrec câteva minute în fața splendorii naturii.
