Concurs de fotografie de Ziua Mondială a Apei

spot_img
Cele mai citite

Compania „Apa Târnavei Mari” sărbătorește și anul acesta Ziua Mondială a Apei – 22 martie, prin organizarea mai multor evenimente tematice, iar unul dintre ele este un concurs de fotografie, cu premii, adresat liceenilor din Mediaș.
Pentru celebrarea apei în acest an, United Nations Water a propus sloganul „Apa și schimbările climatice”, iar în acest context operatorul regional „Apa Târnavei Mari” le adresează liceenilor medieșeni invitația de participa la a doua ediție a concursului de fotografie denumit „Apa și noi”.
Elevii au posibilitatea să-și înscrie fotografiile la concurs pe adresa de mail [email protected] până în data de 19.03.2020 – inclusiv, ulterior, dintre fotografiile înscrise în concurs fiind alese 3, care vor fi premiate după cum urmează: premiul I – 300 de lei, premiul II – 200 de lei și premiul III – 100 de lei.
Potrivit regulamentului de concurs, fiecare participant va înscrie în concurs două fotografii, alb-negru sau color, realizate în Mediaș, care să se încadreze în tematica „Apa și noi”. Fotografiile desemnate câștigătoare vor fi printate și expuse la sediul companiei Apa Târnavei Mari, iar autorii acestora vor fi anunțați despre ora şi locul unde se vor decerna premiile.

spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele știri

FOTO: Razie de amploare în Sibiu: 11 șoferi băuți și doi drogați, depistați de polițiști

Weekend cu rezultate îngrijorătoare pe șoselele din județul Sibiu! În perioada 17-18 octombrie, polițiștii rutieri au depistat 11 conducători...

Știri pe același subiect