13.2 C
Sibiu
luni, octombrie 28, 2024

eveniment

Masă caldă oferită zilnic de Arhiepiscopia Sibiului pentru 140 de vârstnici și bolnavi

Publicitate

Cele mai citite

În contextul stării de urgență decretate de autorități și a măsurilor de prevenire a îmbolnăvirilor, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurențiu a dispus ca pe întreg cuprinsul Arhiepiscopiei Sibiului să se dezvolte, în mod special, proiectul eparhial social-filantropic „Fericiți cei milostivi”.
Respectând cu strictețe exigențele impuse de autoritățile locale responsabile în privința normelor de igienă pentru situația existentă, prin Departamentul Social, voluntarii din parohiile din Sibiu distribuie în fiecare zi o masă caldă, pregătită la Cantina „Sfântul Stelian” a Arhiepiscopiei Sibiului, celor aproximativ 140 de persoane vârstnice și bolnave.
Prin voluntari, fiecare parohie rămâne deschisă pentru identificarea unor noi cazuri de persoane vulnerabile, care să fie sprijinite în fața provocărilor pandemice cu alimente, medicamente și materiale igienico-sanitare. Acestui proiect s-au alăturat mai multe companii naționale și locale, care direcționează alimente perisabile și neperisabile, precum și produse igienico-sanitare către vârstnici și persoane care trebuie să rămână în izolare la domiciliu, ca prevenție împotriva răspândirii pandemiei la nivel comunitar.
De asemenea, Arhiepiscopia Sibiului, prin Asociația eparhială „Filantropia Ortodoxă” pune la dispoziția autorităților serviciul de ambulanță licențiat, precum și serviciile Cabinetului Stomatologic din cadrul Centrului medical „Sfântul Nectarie” din Sibiu.
Preoții din Arhiepiscopia Sibiului vor răspunde la toate apelurile telefonice venite din partea credincioşilor pentru nevoile duhovnicești, iar la solicitarea acestora, doar în cazuri de necesitate, vor efectua vizite în vederea administrării Sfintelor Taine, respectând condițiile de igienă speciale, impuse de autoritățile abilitate.
În contextul izolării la domiciliu și restricționării activității, în cele două centre neuromotorii de recuperare ale Arhiepiscopiei de la Sibiu și Brașov, angajații centrelor amintite, cât și angajații Departamentului de asistenţă socială, vor ține legătura telefonică cu beneficiarii, îi vor informa, consilia şi vor recomanda activități și exerciții terapeutice. Asistenții sociali din cadrul acestor centre vor răspunde la toate solicitările, apelurile, mesajele şi vor monitoriza starea de sănătate a beneficiarilor.

Publicitate

Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

Echipa de oină a Școlii Gimnaziale „Matei Basarab” Turnu Roșu a câștigat locul I la Memorialul din Argeș

Echipa de oină a Școlii Gimnaziale „Matei Basarab” din Turnu Roșu a obținut locul I la cea de-a VI-a...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya