0.2 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Școala de acasă: bucurie sau corvoadă?

Cele mai citite

Suspendarea cursurilor în data de 11 martie a surprins pe toată lumea. Începând de la elevi, părinți, profesori și autorități, situația actuală ne-a luat pe toți pe nepregătite. În acest context, profesorii sibieni au încercat să păstreze legătura cu elevii în mediul online, folosind diverse platforme. Neavând o reglementare legală, unitară, și nici o simulare prealabilă, școala online se desfășoară atât în Sibiu, cât și în restul țării, după cum a înțeles fiecare dascăl în parte că trebuie să facă.
Mutarea cursurilor din sala de clasă în fața calculatorului de acasă a generat multe controverse atât printre părinți, cât și printre profesori. Mulți preferă să vadă partea pozitivă, iar autoritățile încearcă să transmită mesaje de încurajare și să sprijine demersul educativ. Ministerul Educației a încercat să vină în sprijinul elevilor și al dascălilor. S-au organizat webinarii pentru profesori despre „școala de acasă”, s-a lansat programul „Teleșcoala”, pe toate rețelele de socializare circulă idei, fișe, link-uri, dar și numeroase păreri despre ce ar trebui să fie sau să nu fie această perioadă pentru elevi.

Alexandru Dumbravă, IȘJ Sibiu: „trăim o situație deosebită și încercăm să îi facem față”

Zilele trecute, Inspectorul Școlar General a postat pe pagina sa de facebook un mesaj în care făcea apel la echilibru. Acesta îndemna profesorii să nu îi „omoare” cu lecții și fișe pe elevii care stau acasă și nu au un calculator sau toner infinit, doar „să poată toată lumea să bifeze că a lucrat online”. Școala de acasă înseamnă altceva, iar situația de urgență în care ne aflăm nu ne ușurează deloc munca.
Contactat de noi, Alexandru Dumbravă ne spune că munca în echipă și comunicarea sunt esențiale în aceste momente, iar formula ideală pentru homeschooling sau digitalizarea rapidă a învățământului românesc nu există: „E dificil să spunem cum este rău sau cum este bine. Trăim o situație deosebită și încercăm să îi facem față. Fiecare dascăl, cred cu putere, face cu drag și dorința de a face bine ceea ce face. Nu există o rețetă perfectă, cel puțin nu la noi. Important pentru fiecare este să înțelegem că nu suntem singuri, ci suntem o echipă, fie și cu jucătorii împărțiți în zeci de mii de case”.
Șeful IȘJ Sibiu subliniază importanța unei atitudini pozitive: „Fiecare coleg dascăl, depășind teama și lipsa unor repere clare pe care să pășească, a căutat și va căuta să facă tot ce poate, cunoscându-și elevii, astfel încât să le fie de folos. Cred că poate fi un model de atitudine pozitivă”. Mesajul depășește așadar normele unei programe adaptate după ureche pentru școala digitală și îi îndeamnă pe elevi să citească cât mai mult, să se bucure de lectură în această perioadă și să își dezvolte baza de date pe care se clădește o personalitate solidă.

Profesor învățământ primar: „părinții mi-au solicitat întrevederile online”

Corina Mohanu este profesor pentru învățământul primar la Școala „Regina Maria”, din Sibiu. Ea ține zilnic, de luni până vineri, legătura cu elevii săi de clasa a II-a prin intermediul aplicației Zoom. „Eu am inițiat această activitate la solicitările părinților, ei au insistat, pentru că elevii simt nevoia de socializare. În același timp, vor și să se deconecteze de nebunia care îi apasă. Nu toți copiii înțeleg exact ce se întâmplă, dar văd în jurul lor agitația,” ne transmite Corina.
Ea face două, trei sesiuni de câte 40 de minute zilnic, axându-se pe recapitulare și consolidare, dar și pe teme și variante pentru Evaluarea Națională. „La început am transmis părinților câteva fișe să le printeze, pentru că nu știam ce și cum va fi, dar acum elevii lucrează la câteva zile o variantă dintr-un auxiliar achiziționat chiar înainte de suspendarea cursurilor.”
Corina Mohanu consideră extrem de benefică alternativa acestei „școli de acasă”. Ea nu crede că împovărează părinții pentru că elevii au deja acasă materialele necesare. În opinia ei, copiii devin independenți și responsabili, uneori fiind singuri acasă când se desfășoară orele. Cei mai mulți au deja competențele digitale necesare, chiar dacă mai sunt ajutați de părinți, iar feedback-ul este deocamdată pozitiv. „Părinții sunt liniștiți că într-un anumit interval copiii lor își umplu timpul util și socializează. Săptămâna trecută am avut sărbătoriți în clasă, am deschis cu toții microfoanele și am cântat împreună, câteodată abia așteaptă întrevederile”, ne spune emoționată Corina.

Totuși, cum văd părinții mutarea cursurilor acasă?

Unii părinți se simt copleșiți de mutarea acasă a orarului de la școală. Bineînțeles, este o mutare forțată de împrejurări, dar multe cadre didactice din Sibiu au trimis în această perioadă sute de fișe pentru a fi imprimate, rezolvate, fotografiate sau încărcate pe platforme digitale. „Și eu și soțul meu lucrăm de acasă în această perioada, iar programul de lucru nu ne-a fost diminuat: stăm 8 ore cu mici pauze în fața calculatorului, liniștind doi copii de 3 și de 9 ani. Suntem mai obosiți ca niciodată, iar faptul că avem zilnic teme și fișe de completat sau de printat ne solicită foarte mult. Cade conexiunea, nu e bun linkul pentru Zoom, cel mic vrea și el în fața ecranului… Eu apreciez efortul, dar am vrea puțină înțelegere din partea învățătoarei, chiar dacă toate temele sunt doar recomandate, nu trebuie să facă exces de zel”, ne transmite Andreea, mamă a doi băieți.
Fișele, linkurile sau alte materiale le sunt transmise elevilor pe diferite platforme, începând de la Whatsapp, Zoom sau Google Classroom. Ce nu știu unele cadre didactice, este că pentru unii dintre elevi, cei sub 16 ani, această activitate poate fi ilegală. În acest sens, termenii de utilizare ai platformei Whatsapp prevăd vârsta minimă de 16 ani pentru ca o persoană să se înregistreze și să aibă un cont. Altfel, sunt folosite conturile părinților, care din nou trebuie să fie dispuși să transmită temele venite din toate direcțiile. Totuși, rolul unui profesor în această perioadă este de a menține un contact cu elevii pentru ca acesta să nu uite niște deprinderi de bază, în niciun caz să facă performanță în condiții de stres maxim și izolare la domiciliu.
Pe de altă parte, alți părinți sunt foarte mulțumiți că timpul petrecut în fața unui ecran este folositor. „Prefer să fie ocupat cu lecții și teme și să se bucure de revederea cu colegii, decât să fie conectat în permanență la TV și jocuri video. Trăim în era tehnologiei, e normal ca școala și informațiile să fie la un click distanță”, ne transmite Adrian, tatăl unui elev din clasa a V-a.

Acum este timpul „timpului de calitate”

Ca profesor în sistemul de învățământ românesc, știu că orice mișcare trebuie dovedită pentru a fi luată în considerare. Îngroșarea portofoliului cu adeverințe este un sport practicat în învățământul actual, pentru a fi considerat de sistem un profesor merituos. Însă situația de criză în care ne aflăm trebuie să depășească aceste granițe, să vină în sprijinul elevilor prin empatie și înțelegere.
Presupunând că toți elevii din mediul urban au acces la tehnologie în aceste zile, trebuie să nu uităm că poate trăiesc într-un climat familial tensionat. Poate au rude bolnave, plecate, separate, stau la bloc și nu pot ieși din casă deloc. În aceste condiții, procesul de învățare nu va da roadele dorite. Profesorii trebuie să dea dovadă de echilibru și de empatie, fiind alături de elevii lor, însă nu de frica unei recuperări la fel de forțate ca școala de acasă sau a dovedirii unei munci pentru care nu fost nimeni cu adevărat pregătit până acum.
De-a lungul timpului, consilierii școlari au constatat în ședințele lor o mare lipsă. Mai toți elevii „cu probleme” se plângeau de același lucru: părinții nu mai au timp să se joace cu ei. În aceste momente grele, a venit timpul să ne axăm pe relațiile interumane, să apreciem valorile familiale. Să vedem izolarea ca pe o oportunitate de a consolida relația copil- părinte, dincolo de situația de urgență în care ne aflăm.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect