9.2 C
Sibiu
luni, octombrie 28, 2024

eveniment

2 fotbaliști români au fost dați afară de la echipa lor pentru că au venit în țară

Publicitate

Cele mai citite

Pandemia de Corona Virus a avut un efect negativ și pentru carierele lui Gicu Grozav și Iasmin Latovlevici. Cei doi jucatori au fost dați afară de la clubul lor Kisvarda, după ce au revenit în țară, deși maghiarii nu le-au permis acest lucru. Conducătorii de la Kisvarda au menționat faptul că este vorba despre un gest iresponsabil și că prin această acțiune au pus în pericol sănătatea coechipierilor, dar și a rudelor, Ungaria având granițele închise după efectul mai mare al Epidemiei în lume. „Cei doi jucatori au călatorit în România făra permisiunea noastră. Nu este doar o încălcare a regulamentului intern al clubului, dar şi a contractelor, punând în pericol sănătatea coechipierilor, dar şi a rudelor lor. În acest caz, nu putem accepta situaţii care pun clubul într-o situaţie riscantă. Iresponsabilitatea lor nu corespunde cu aspiraţiile clubului şi cu securitatea acestuia. Toate aceste lucruri demonstrează o încălcare a contractului pe care noi nu o putem tolera. În această situatie, oricât de mult ne-a ajutat Gheorghe Grozav în trecut, gestul este de neiertat. îi multumim pentru ce a făcut pentru noi, nu îi luăm meritele. Iasmin Latovlevici încă nu a avut ocazia să joace”, au postat cei de la Kisvarda pe site-ul oficial.

Publicitate

Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

ANM a anunțat luni: Cum va fi iarna 2024-2025

Vom avea o iarnă în care temperaturile vor fi în limite normale, iar luna decembrie va aduce ninsori și...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya