Directorul Spitalului Județean de Urgență Sibiu a renunțat să-și mai depună candidatura pentru un nou mandat în cadrul concursului pe care spitalul îl organizează conform unei programări anterioare. Cornel Benchea, care ocupă acest post din 2017, a făcut anunțul exact în ziua în care trebuiau depuse dosarele, zi prevăzută în desfășurătorul concursului.
Spitalul Clinic Județean de Urgențe Sibiu va avea un nou manager în foarte scurt timp, dacă acest concurs se va finaliza în condiții normale. Pe 1 aprilie a fost data la care candidații și-au putut depune dosarele și proiectele de management pentru un mandat de 3 ani, potrivit legii. În aceeași zi, Cornel Benchea și-a anunțat colegii printr-o scrisoare că a găsit un alt post, în domeniul financiar, și nu va participa la concurs. “Motive personale” a transmis Benchea colegilor, într-o scrisoare.
Cornel Benchea este director al Spitalului Județean din 2017, în urma concursului organizat de spital și Consiliul Județean la acel moment. Numirea a fost făcută pe 10 aprilie 2017.
Cornel Benchea a ocupat mai multe funcții de conducere în domeniul bancar, la bănci din Sibiu, înainte să devină manager al spitalului. Calitățile sale de finanțist sunt evidente, însă directorul spitalului a fost în mijlocul mai multor scandaluri medicale în perioada mandatului său. Cel mai grav este cel actual, în care Secția ATI a spitalului s-a trezit cu un caz de coronavirus în milocul său, iar mai mulți angajați, medici sau asistenți, au fost nevoiți să intre în izolare. Au existat acuzații la adresa șefei de secție, dar și la adresa directorului, legate de modul în care au fost puse echipamentele medicale de protecție la dispoziția personalului medical.
Un alt scandal mediatic a fost cel generat de un deputat USR, care a filmat unele spații ale spitalului incognito, acuzând apoi conducerea de faptul că nu face nimic pentru a renova și igieniza spitalul. La momentul respectiv, directorul Benchea a chemat jurnaliștii pentru a demonstra că spațiile murdare nu sunt spații medicale, ci doar vestiare.
La începutul acestui an, o altă situație tensionat a fost generată de plecarea mai multor medici, între care și șeful UPU, care au lăsat posturi goale în schema de personal. Au existat acuzații potrivit cărora medicii au plecat din cauza managementului spitalului.
Până în acest moment nu a fost făcută publică informația referitoare la candidaturile depuse în cadrul concursului de manager al Spitalului Județean Sibiu. Afișarea listei de proiecte de management depuse pentru concurs va fi făcută pe 3 aprilie, după care urmează susținerea acestor proiecte. Pe 23 aprilie vor fi afișate rezultatele concursului, iar pe 28 aprilie va fi numit oficial noul director.