16.3 C
Sibiu
sâmbătă, aprilie 19, 2025

FOTO: Alcoolemie uriașă a unui șofer prins băut la volan

Cele mai citite

Un șofer a stabilit un adevărat record de alcoolemie la volan pe șoselele din județul Sibiu în acest an, un alt conducător auto având și el o alcoolemie considerabilă
Marți după amiaza, pe raza comunei Merghindeal, polițiștii au oprit pentru control un tractor agricol condus pe DJ 105 de către un localnic în vârstă de 42 de ani.
Testarea alcoolscopică a șoferului a rezultat într-o concentrație de 2,66 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. Șoferul s-a ales cu dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Miercuri dimineața în jurul orei 3.30, pe Drumul Național 1, în afara localității Veștem, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Sibiu au descoperit un alt șofer care conducea un autoturism în timp ce se afla sub influența alcoolului.
Este vorba despre un tânăr în vârstă de 28 de ani, din Avrig, a cărui testare alcoolscopică a rezultat într-o concentrație de 1,34 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. Și în cazul acestui șofer s-a întocmit dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Publicitate
Ultimele știri

Tradiții de Sărbătoarea Paștelui, cu Ana Neamțu, custode la Muzeul ASTRA

Mai e o săptămână până la Sărbătoarea Învierii Domnului, însă deja se simte miros de cozonac și se aude...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect