Elevii pot primi ajutor financiar pentru achiziționarea unui calculator

spot_img
Cele mai citite

Elevii pot primi ajutor financiar din partea statului pentru achiziționarea unui calculator.
„Cadrele didactice din unitățile de învățământ preuniversitar vor folosi orice mijloc de comunicare pentru a aduce la cunoștința tuturor elevilor posibilitatea achiziționării unui calculator. Cererile trebuie transmise până pe 17 aprilie de către elevi / părinți/ tuturori legali”, se arată într-o adresă transmisă Inspectoratului Școlar Județean Sibiu de către Ministerul Educației.
Cerile pot fi acceptate și prin poștă sau alte mijloace de comunicare, nefiind obligatorie deplasarea elevilor la școală.
„Pe baza cererilor primite, unitățile de învățământ vor sprijini efectuarea anchetelor sociale, colaborând cu reprezentanții primăriilor sau utilizând documente doveditoare corespunzătoare din dosarele existente în școală ale elevilor beneficiari de bursă socială sau au programului ‘Bani de liceu’ „, spune secretarul de stat Rodica Barcari.

spot_img
Ultimele știri

VIDEO: Călin Georgescu, dus ÎN CĂTUȘE la arestul central. Acuzații GRAVE pentru fostul candidat la prezidențiale

Călin Georgescu a fost reținut pentru 24 de ore, după ce procurorii au efectuat percheziții la domiciliul acestuia timp...

Știri pe același subiect