Ministerul Educației a anunțat, recent, o serie de măsuri ce fac pate dintr-un scenariu de lucru. Consiliul Județean al Elevilor Sibiu consideră că soluțiile propuse până acum nu sunt suficiente, accentuând necesitatea digitalizării educației.
„O mare parte din declarațiile doamnei Ministru s-au bazat pe propunerile Consiliului Elevilor, ceea ce a fost un motiv de bucurie pentru structura noastră! Toate soluțiile propuse până acum sunt în interesul elevilor, dar în continuare nu este suficient. Digitalizarea educației este următorul pas în lupta pentru o educație incluzivă și de calitate în contextul pandemiei de COVID-19, mai ales penru că doamna Ministru a declarat că se pregătește o metodologie pentru învățământul online. Propunerile Consiliului Elevilor pot fi verificate aici: http://bit.ly/propuneri-digitalizare Programul Euro 200 este deficitar din mai multe puncte de vedere, dar așteptăm cu interes următoarele detalii ca să ne putem poziționa concret pe această temă”, au precizat reprezentanții Consiliului Județean al Elevilor Sibiu.
Conform MEN, în funcție de data la care se vor relua cursurile, probele scrise ale Evaluării Naționale și a Examenului de Bacalaureat ar putea fi organizate în luna iulie, iar programa de examen nu va cuprinde materia aferentă semestrului al II-lea. În ceea ce privește evaluările pentru clasele a II-a, a IV-a, a VI-a, olimpiadele și concursurile școlare, precum și simulările pentru examenele naționale, ele vor fi anulate. De asemenea, sesiunea specială a Examenul Național de Bacalaureat pentru olimpici va fi anulată.
“Situația școlară a elevilor se va încheia cu minimum două note, la care se adaugă nota din teză, acolo unde este cazul. Subiectele pentru tezele de pe semestrul al II-lea vor fi concepute doar din ce s-a studiat până la data de 11 martie 2020”, au mai precizat reprezentanții MEN.